Giselle aprilie

Giselle aprilie

6 April 2017
Thursday 18:00
National Opera
50–200 lei
Add to favorites

Balet în două acte

Adolphe Adam
 
Libretul: Vernoy de Saint-Georges,
Théophile Gautier şi Jean Coralli
După povestea lui Heinrich Heine
Coregrafia: Jean Coralli, Jules Perrot şi Marius Petipa
Scenografia: Veaceslav Ocunev
Pictor de costume: Irina Press Maestru în Artă
Conducerea muzicală: Lev Gavrilov Maestru Emerit al Artelor
 
Premiera mondială: 28 iunie 1841, la Academia Regală de Muzică din Paris.
Premiera la Chişinău: 19 ianuarie 1963, la Teatrul Moldovenesc de Stat de Operă şi Balet.
Premiera versiunii curente: 30 noiembrie 1985, la Teatrul Academic de Stat de Operă şi Balet al RSS Moldoveneşti.
 
Roluri şi interpreţi:
 
Giselle - Anastasia Homițcaia Om Emerit
 
Prinţul Albert - Alexandru Balan
 
Myrtha - Liubov Batîr
 
Hans - Tudor Tudose
 
Bertha - Tamara Tiurina
 
Duke - Dorian Cernolev
 
Bathilde - Svetlana Ivanenco
 
Wilfried - Eugeniu Tcaci, Om Emerit
 
Pas-de-deux - Mariana Anghilinici, Veronica Slonovscaia
 
Dirijor : MARIN BALAN, Maestru în Artă
 
 
“Giselle este o partitură ce cuprinde un şir de calităţi
ale melodicii şi varietăţii ritmice a dansului de caracter“.
 
Daniela Caraman-Fotea
 
Aparţinînd primei perioade a romantismului francez, compozitorul Adolphe Adam s-a format într-o familie de muzicieni, desăvîrşindu-şi pregătirea artistic la Conservatorul din Paris, cu F.A.Boildieu. Începe să se facă cunoscut mai întîi printr-o serie de romanţe şi ariete, debutînd în teatrul lyric cu o lucrare într-un act, Pierre et Catherine (1829).
 
Lui Adam îi revine însă şi meritul de a fi unul dintre primii compozitori de spectacole de balet, care, prin calitatea melodic, caracterul dansant al ritmicii şi fiorul emoţional, au pus bazele tradiţiei dramei coregrafice romantic.
 
Giselle de Adolphe Adam aparţine stilului supranumit „baletul alb" şi reuneşte armonios muzica, dansul şi pantonima, oferind publicului un spectacol extraordinar. Baletul Giselle poate fi considerat un punct culminant al romantismului care zugraveste in pas de dans viata adevarata a omului cu gindurile si visurile lui, bucuria de a trai pina la melancolie si deziluzie.
 
ACTUL I.
 
La marginea unei păduri se află casa tinerei Giselle, care locuieşte cu vîrstnica ei mamă, Bertha. Este vremea culesului. Pădurarul Hans, îndrăgostit de Giselle, se îndreaptă spre casa fetei, dar se opreşte în drum, la apariţia unui străin. Este contele Albert, însoţit de scutierul său, Wilfried. Visător, contele caută mereu noi aventuri romantice. A zărit-o pe tînăra Giselle, care i-a trezit o puternică pasiune. Ca să nu-şi trădeze rangul, Albert schimbă straiele bogate cu altele simple. Wilfried, care îi ascunde hainele într-o mică colibă, îl sfătuieşte să fie prevăzător. Rămas singur, Albert bate la uşa fetei. Giselle, şi ea îndrăgostită de tînărul necunoscut, îl întîmpină bucuroasă. La îndoielile fetei, Albert rupe o floare şi, numărînd petalele, îi arată că soarta va fi fericită. Pe neaşteptate apare pădurarul Hans, prevenind-o pe Giselle că greşeşte prin încrederea faţă de necunoscut. Intervine Albert, care îl alungă pe Hans.
 
Un grup de tinere îi înconjoară. Sunt prietenele lui Giselle, care se întorc de la culesul viilor. Fericită de dragostea ei pentru Albert, Giselle, într-un dans avîntat, îl prezintă drept logodnic, exprimîndu-şi exuberanţa sentimentelor. În zadar o roagă mama sa să se cruţe, evitînd oboseala dansului, pe care Giselle îl face martorul iubirii fără pată pentru Albert. Giselle, bolnavă de inimă, poate fi oricînd victima unui asemenea efort. Nepăsătoare, fata nu se poate gîndi la nimic rău în aceste clipe.
 
Din depărtare, sunete de corn anunţă apropierea unui cortegiu de vînătoare. Neobservat, Albert se retrage în pădure, de teamă să nu fie recunoscut. Hans îl urmăreşte, ascunzîndu-se în micuţa colibă unde şi-a lăsat tînărul hainele bogate. Cortegiul apare în frunte cu nobilul tată al lui Albert şi logodnica lui, Bathilde. Poposind în piaţeta satului, cer ospitalitate chiar de la mama lui Giselle. Fata este impresionată de frumoasele straie ale Bathildei, care, la rîndu-i se arată cucerită de farmecul naiv al tinerei ţărăncuţe. Vorbindu-i despre viaţa pe care o duce, Giselle îi spune că iubeşte dansul, pentru care are o adevărată pasiune. Pentru a-i mulţumi, căci Giselle îi dansează plină de voioşie, Bathilde îi dăruieşte un lanţ de aur. Ca răspuns, fata îi încredinţează secretul ei – dragostea pentru un tînăr chipeş, cu care s-a şi logodit. Invitaţi să se odihnească, oaspeţii intră în casa lui Giselle.
 
Contele, îngrijorat de lipsa fiului său, cere lămuriri scutierului, ordonînd să vestească din corn semnalul de vînătoare, la care ştie că va răspunde şi Albert. Prudent, scutierul porneşte să-şi caute în pădure stăpînul. Pe furiş, din colibă iese Hans pădurarul, purtînd în mînă spada lui Albert şi cornul de vînătoare.
 
Tinerii se adună în piaţă, pentru a sărbători culesul roadei. În mijlocul lor, Giselle dansează cu înflăcărare. Dar Hans o opreşte. Vrea, arătîndu-i spada, să-i dovedească adevărata faţă a înşelătorului ei logodnic. Giselle, prea sigură de sentimentele lui Albert, se aruncă la pieptul lui, rugîndu-l să dezmintă vorbele pădurarului. Cînd Hans vede că Albert o linişteşte cu vorbe deşarte, sună puternic din corn. La acest semnal, oaspeţii ies din casă, înclinîndu-se cu respect în faţa lui Albert. Neliniştită, Giselle o întreabă pe Bathilde cine este Albert. La răspunsul acesteia că se află în faţa logodnicului ei, Giselle rupe cu furie lanţul de aur, primit în dar, şi îl aruncă dispreţuitor. Durerea o copleşeşte, mintea ei se întunecă în faţa adevărului crunt. Plîngînd în hohote, apoi rîzînd inconştientă, Giselle îşi aduce aminte clipele fericite petrecute cu Albert, jurămintele lor de dragoste. Inima ei bolnavă nu mai rezistă. Într-un ultim elan, Giselle îl îmbrăţişează pe Albert şi se prăbuşeşte, înconjurată de mama şi de prietenii ei îndureraţi. Hans şi Albert îşi dau seama că, fără să vrea fiecare din ei i-au pricinuit moartea.
 
ACTUL II
 
Este noapte. În cimitirul satului, la proaspătul mormînt al lui Giselle, Hans vine în liniştea întunericului să-şi plîngă durerea. Foşnete tainice se aud, luminiţe stranii strălucesc pe marginea lacului. Înfricoşat, Hans se retrage. Din misterul nopţii se detaşează o siluetă. Este Myrtha, crăiasa ielelor (în versiunea originală “Willis”). La miezul nopţii vine vremea cînd ea cheamă, din adîncul pămîntului, supusele - sufletele triste ale tinerelor care au murit înainte de nuntă.
 
La ordinul Myrthei, ielele se strîng în jurul mormîntului lui Giselle. Firava siluetă a fetei apare, înclinîndu-se supusă în faţa stăpînei. Dar la auzul unor paşi, ielele se ascund. Albert, însoţit de scutierul său, vine să caute mormîntul lui Giselle. Fără să se teamă de cuvintele înspăimîntate ale scutierului, Albert rămîne singur lîngă mormînt, pentru a plînge pierderea fetei pe care o îndrăgise. În faţa lui apare chipul drag. Albert vrea să o atingă, dar ea dispare. Imaginea ei pare să fie pretutindeni, purtîndu-l prin aleile cimitirului, prin boschetele înflorite.
 
Între timp, ielele îl urmăresc pe pădurar, obligîndu-l să danseze pînă la epuizare. Voind să-l pedepsească pentru moartea fetei, ele îl chinuiesc, alungîndu-l mereu, pînă cînd Hans se aruncă disperat în apele lacului. Atunci, ielele pornesc în căutarea celuilalt vinovat, Albert. Neîndurătoare în faţa rugăminţii lui Albert de a-l ierta, Myrtha îi porunceşte lui Giselle să danseze cu el. Dincolo de moarte, puterea dragostei lui Giselle îl întăreşte, ajutîndu-l să reziste dansului istovitor. Ca prin vis, acest dans îl face să retrăiască frînturi din fericirea sa spulberată. Din depărtare se aud ceasurile oraşului, prevestind sosirea zorilor. În negura dimineţii, ielele, pierzîndu-şi puterea, dispar. Cu inima sfîşiată de durere, Albert îşi ia din nou rămas bun de la Giselle. Imaginea ei se topeşte în neant, rămînînd doar o preţioasă amintire în sufletul tînărului chinuit de remuşcări. Copleşit de durerea acestei iubiri, mai puternică decît moartea, Albert se prăbuşeşte pe mormîntul lui Giselle.