La Boheme decembrie 2016

22 December
Thursday, 18:00
National Opera
50200 lei
Add to Favorites

La Boheme

 

Operă în patru acte
Giacomo Puccini
 
Denumirea originală: La Boheme
Libretul: Luigi Illica şi Giuseppe Giacosa
După romanul Scénes de la Vie de Boheme de H.Murger
 
Regia: Eugen Platon Artist al Poporului
Scenografia: A.Crivoşein (Rusia)
Pictor de costume: A.Crivoşein (Rusia)
Conducerea muzicală: Albert Mocealov Artist Emerit al RSSM
 
Prim Maestru de Cor - Oleg Constantinov Maestru în Artă
 
Corul de copii al TNOB Maria Bieșu ”Rapsodia”, conducător artistic - Natalia Barabanșcicova
 
Premiera mondială: 1 februarie, 1896, la Teatrul Regio din Torino.
Premiera la Chişinău: 11 octombrie 1977, la Teatrul Moldovenesc de Stat de Operă şi Balet
 
Roluri și interpreți
 
Mimi 
Rodolfo 
Marcello 
Musetta 
Colline 
Schaunard 
Benoit 
Alcindoro 
Parpignol 
Studenţi, muncitori, soldaţi, vânzători de stradă, servitori, copii
 
Dirijor - NICOLAE DOHOTARU Artist al Poporului
 
Regizor coordonator al spectacolului - MIHAI TIMOFTI Maestru în Artă
 
 
 
 
„Scriu pentru public, şi cînd spun public,
nu mă gîndesc numai la cele cîteva mii de spectatori ai teatrelor,
ci şi la oamenii fără mijloace suficiente
spre a merge la teatru.
Lor aş vrea, în primul rînd, să mă adresez!”
 
- Giacomo Puccini
 
 
Actul I
 
Acţiunea se petrece în Cartierul Latin la Paris în jurul anului 1830. În mansarda sărăcăcioasă în care locuiesc Rodolfo, poetul şi Marcello, pictorul, încearcă să uite de foamea şi frigul care nu îi lasă să lucreze. Pentru a încălzi puţin atmosfera, Rodolfo umple sobiţa cu paginile manuscrisului său cărora le dă foc. Sosesc şi ceilalţi doi prieteni şi vecini de mansardă – Colline, filozoful şi Schaunard, muzicianul, care aduce un coş cu provizii spre bucuria şi surpriza lor. Vinul şi mîncarea îi înveselesc pe tineri, cînd deodată se aud bătăi în uşă. Este Benoit, proprietarul venit să le ceară chiria neplătită de multă vreme. Servindu-l cu un pahar cu vin, băieţii îl pun să le vorbească despre aventurile lui amoroase, apoi, prefăcîndu-se indignaţi, îl dau afară şi se pregătesc să-şi continuie mica petrecere la Café Momus. Ei pleacă. Rămîne doar Rodolfo să mai scrie ceva, urmînd să-i ajungă în curînd. O bătaie uşoară în uşă îi întrerupe lucrul. Este Mimi, o tînără vecină care-i cere permisiunea pentru a-şi aprinde lumînarea. Un acces puternic de tuse o face să-şi piardă cunoştinţa, în clipa cînd se pregătea să plece. Impresionat de înfăţişarea delicată şi firavă a tinerii femei, Rodolfo o reţine şi îi povesteşte despre viaţa şi aspiraţiile lui. Apoi tînăra fată îi vorbeşte despre ea, despre viaţa retrasă, despre preocupările ei şi despre micile bucurii. Lumînările s-au stins şi, în lumina lunii, mînă în mînă, Mimi şi Rodolfo îşi simt inimile cuprinse de dragoste. Ei pleacă împreună la Café Momus unde petrec amicii lui Rodolfo.
 
Actul II
 
Cartierul Latin. În mijlocul cumpărătorilor şi vînzătorilor ambulanţi din Cartierul Latin, Rodolfo îi cumpără lui Mimi o mică bonetă roz. Fata este prezentata celor trei prieteni care o primesc cu simpatie printre ei. Pe trotuar trece vînzătorul de jucării Parpignol înconjurat de strigătele bucuroase ale copiilor. Marcello este copleşit de tristeţe, fiind dezamăgit în dragoste.
 
Cu toţii se aşează în jurul unei mese din cafeneaua Momus. În local intră Musetta, fosta iubită a pictorului. Îmbrăcată într-o toaletă scumpă şi elegantă, ea se sprijină de braţul unui batrînel caraghios, dar bogat, pe nume Alcindoro. Cei doi se aşeaza la o masă vecină cu cea a tinerilor. Musetta îl iubeşte încă pe Marcello. Pictorul este şi el puternic tulburat de această întîlnire. Ca să-i atragă atentia, Musetta începe să cînte o melodie prin care îşi evidenţiază graţia şi cochetăria, sperînd ca astfel să-i atragă atenţia fostului iubit. Marcello este din ce în ce mai agitat. Simulînd o durere teribilă la un picior, din cauza pantofului, ea îl trimite pe docilul însoţitor să-i cumpere o nouă pereche de pantofi. După plecarea acestuia, Musetta se află în braţele iubitului ei Marcello şi în compania vechilor prieteni pleacă, lăsînd achitarea notei de plată, a întregii consumaţii, în seama bătrînului Alcindoro.
 
ACTUL III
 
La pichetul de frontieră. Sfîrşit de februarie. Zăpada a cuprins întregul oraş. La un han de la periferia Parisului, locuiesc Marcello şi Musetta. Mimi, chinuită de tuse, vine la Marcello şi îi povesteşte acestuia despre neînţelegerile care au apărut între ea şi Rodolfo.
 
Apare Rodolfo, care îşi petrecuse noaptea la han. Mimi se ascunde pentru a nu fi văzută de el. În convorbirea cu Marcello, Rodolfo dezvăluie adevărata cauză a îndepărtării lui de iubita sa: Mimi suferă de tuberculoză, moartea o pîndeşte şi ar trebui să se salveze, găsindu-şi un protector bogat. Viaţa lor e plină de sărăcie şi lipsuri. El nu este în stare să o ajute şi cu durere în suflet este nevoit să se despartă de ea. Zguduită de cele auzite, trădată de tuse, Mimi se apropie de Rodolfo, încercînd să-şi ia rămas bun. Dragostea lor este la fel de puternică şi de sinceră ca în prima clipă. Cei doi amînă despărţirea pînă la anotimpul florilor. Mimi îi lasă lui Rodolfo, ca amintire, boneta roz. Între timp, Marcello şi Musetta îşi desfăşoară obişnuitul program de dispute zilnice. O ultimă ceartă se sfîrşeşte cu o despărţire definitivă.
 
Actul IV
 
În mansardă. În mica mansardă, Rodolfo şi Marcello, despărţiţi de mai multă vreme de iubitele lor, simt tristeţea singurătăţii, absenţa zîmbetului drag. Fiecare îşi aminteşte de clipele frumoase din trecut. Sosesc şi ceilalţi doi prieteni, Colline şi Schaunard, abătuţi din cauza lipsei de lucru şi a sărăciei. Făcînd haz de necaz cei patru tineri încearcă să uite de mizeria care îi copleşeşte.
 
Cînd veselia e în toi, în uşă apare Musetta cu răsuflarea tăiată, anunţîndu-i că Mimi, grav bolnavă, aşteaptă jos, prea slabă pentru a urca singură. Rodolfo aleargă să o ajute în timp ce Musetta le povesteşte celorlalţi că biata Mimi, simţindu-şi sfîrşitul aproape, a ţinut să-şi mai vadă iubitul pentru ultima oară. I se pregăteşte patul în grabă şi Mimi este aşezată cît mai confortabil. Musetta pleacă împreună cu Marcello să-şi vîndă cerceii pentru a lua medicamente, iar Colline îşi ia adio de la vechea şi unica lui haină pe care o va vinde pentru a-şi ajuta prietena. Rămaşi singuri, Mimi şi Rodolfo îşi amintesc prima lor întîlnire, primul dar – boneta roz – bucuriile şi necazurile care i-au unit. Prietenii revin şi-i dăruiesc bolnavei ceea ce şi-a dorit totdeauna, un mic manşon care să-i încălzească mîinile. Mimi pare fericită. O linişte încordată îi uneşte pe toţi care o înconjoară. După un moment de linişte şi speranţă... în zadar o strigă Rodolfo printre hohote de plîns. Mimi e moartă”1.
 
1 Constantinescu, G., Caraman-Fotea, D. Ghid de operă. – Bucureşti, 1971.