O ...LADA

13 June
Friday, 19:00
Teatrul National Eugene Ionesco
7090 lei
Add to Favorites

O ...LADA

 

 

O … LADĂcreaţie colectivă după Ion Creangă

Regie: Alexandru Dabija  
Scenografie: Romulus Boicu
Muzică și versuri: Ada Milea
Text: Genţiana Ionescu

Distribuție:
Vergina (mama Mirelei): Nora Covali
Baba spurcată la gură: Corina Grigoraş
Baba fântână: Ecaterina Hâţu
Baba mortului: Cătălina Ieşanu
Mirela (fata babei), baba cu poşetuţă: Ingrid Robu
Baba călare pe mort: Adina Suciu
Anişoara (fata moşneagului), baba cocoşată: Alexandra Suciu
Cezărel, Cucoşu’: Cezar Antal
Baba căţeluşă: Răzvan Bănuţ
Mortul: Dan Covrig
Baba Sfânta Duminică: Victor Giurescu
Baba copac (păr): Dragoş Ionescu
Costeluş (copilul Sfintei Duminici): Costel Manole
Baba cu chitara, baba cuptor: Rareş Pîrlog

 

Alexandru Dabija continuă explorarea poveştilor lui Ion Creangă, realizând un spectacol în care gâlceava, curiozitatea bârfitoare, invidia, prejudecata, superstiţia sunt sevele umorului dar şi ale reflecţiei amare.

În O … ladă întâlnim personajele din Fata babei şi fata moşneagului, cărora li se adaugă o suită de babe straşnice, precum şi Cucoşu’, moşul şi baba din OO! (creaţie colectivă dupăPunguţa cu doi bani). Chipurile din poveşti primesc importante atribute psihologizante, în intenţia regizorală de a amenda diferite derapaje de mentalitate. Faţă de babele lui Creangă, construite aproape monocord ca întruchipări ale răutăţii, singura precizare de natură fizică fiind vârsta înaintată, O … ladă aduce în scenă felurite babe, marcate de câte o trăsătură fizică sau morală distinctivă, pentru sublinierea căreia actorul trebuie să găsească numeroase resurse creatoare. Comunitatea reunită a babelor satului devine un spaţiu dinamic de sancţionare socială, răbufniri vindicative, dar şi de cozerii spumoase.

Aşa cum lada are un simbolism ambivalent – ascunde o comoară sau un blestem –  aşa şi acest spectacol se înscrie pe coordonatele dualităţii: te luminează prin râs şi îţi arată, lucid, condiţia de fiinţă efemeră.

Raluca Naclad, secretar literar

 

Durată spectacol: 1h 20 ‘

 

Info bilete : 060 879 444 

 

Din momentul rezervarii aveti 24 ore la dispozitie pentru a achita biletele.