Nunta lui Figaro

50200 lei
Adaugă în favorite

 

Operă comică în patru acte

Wolfgang Amadeus Mozart
 
Denumirea originală: Le Nozze di Figaro
Libretul: Lorenzo da Ponte
După comedia lui Pierre Beaumarchais
 
Regia: Eleonora Constantinov Artist al Poporului
Scenografia: Gheorghe Codrea (Cluj-Napoca)
Pictor de costume: Gheorghe Codrea (Cluj-Napoca)
Conducerea muzicală: Victor Dumănescu (Cluj-Napoca)
 
Premiera mondială: 1 mai 1786, la Burgtheater din Viena.
Premiera la Chişinău: 5 noiembrie 1995, la Opera Naţională a Republicii Moldova.
 
 
 
Dirijor: Marin BALAN Maestru în Artă
 
Roluri şi interpreţi:
 
 
Contele Almaviva bariton VITALIE CEBOTARI
 
Contesa Rosina soprano GHIULNARA RAILEANU
soţia lui
 
Figaro bariton PETRU RACOVIȚĂ Artist al Poporului
valetul contelui
 
Susanna soprano IRINA VINOGRADOV
camerista contesei
 
Doctorul Bartholo bas VALERIU COJOCARU Artist al Poporului
doctor
 
Marcellina mezzo-soprano LILIANA MARIN
menajeră
 
Don Basilio tenor VASILE MICUȘA Maestru în Artă
profesorul de muzică al contesei
 
Don Curzio tenor GRIGORE RÂCIU
judecător
 
Cherubino mezzo-soprano NADIA STOIANOVA
paj
 
Antonio bariton ALEXEI DIGORE
grădinar
 
Barbarina soprano ANASTASIA CUȘNIR
fiica grădinarului
 
"Opera lu Mozart este un amestec de sublim de spirit şi melancolie pe care nu-l poţi regăsi în nici un alt exemplu"
 
Sthendal
 
Istoria creării
 
Mozart era un mare admirator al teatrului francez. Piesa lui Beaumarchais, reprezentată la Paris la 27 aprilie 1784, suscitînd acolo entuziasmul popular, ostilitatea Curţii şi a unei părţi din nobilime, răspundea prin elementele ei comice, dramatice şi satirice, temperamentului mozartian. Conţinutul ei ideologic nou şi poziţia pe care se situează autorul francez trezesc rezonanţe adînci în sufletul marelui compozitor. La distanţă de cîţiva ani, Mozart răspunde prin opera Nunta lui Figaro jignirilor brutale ale prinţului de Colloredo. Să ne amintim de scrisoarea trimisă tatălui său în toiul conflictului: „…cînd cineva mă ofensează, trebuie să mă răzbun”. Alegîndu-şi pe Figaro ca erou principal al noii sale opere, Mozart îşi îndeplineşte răzbunarea.
 
Acţiune se petrece la Sevilla, în sec. XVIII
 
Actul I
 
“Într-o cameră din palatul contelui Almaviva, valetul acestuia, Figaro, şi Suzana, camerista contesei, măsoară suprafaţa camerei în lung şi-n lat, plănuind cum îşi vor aranja mobila. Contele le oferise această cameră de ziua nunţii lor, care de acum încolo va fi cuibul tinerilor căsătoriţi. Perspicace, Susanna îşi dă seama că vecinătatea camerei lor cu aceea a contelui nu este întîmplătoare, şi că acesta intenţiona să o aibă cît mai aproape pe tînăra şi drăgălaşa cameristă. Aflînd aceste lucruri, Figaro, furios, hotărăşte să lupte pentru a-şi apăra fericirea. După plecarea Susannei, în cameră intră doctorul Bartholo, fostul tutore al Contesei, şi Marcelina, o menajeră mai în vîrstă, veniţi să-l tragă la răspundere pe Figaro pentru nişte datorii mai vechi şi, profitînd de ele, să-l oblige să se însoare cu Marcelina, împotriva voinţei lui. Cei doi pleacă. Între timp reapare Susanna urmată de pajul Cherubino, care a venit să-i ceară apărare în faţa Contelui, aceasta fiind o ocazie bună pentru a-i face curte Susannei. Intră Contele şi pajul se ascunde în grabă. La rîndul lui Contele este nevoit să se ascundă, deoarece în cameră intră Basilio, profesorul de muzică, din ale cărui cuvinte află că tînărul Cherubino este îndrăgostit de Contesă. Furios, Almaviva hotărăşte să-l trimită pe paj într-un regiment de–al său, îndepărtîndu-l astfel din preajma Contesei şi a Susannei. Amuzîndu-se, Figaro îi descrie pajului un tablou înfricoşător al cîmpului de luptă, unde va trebui să-şi demonstreze bărbăţia. Profitînd de aceste împrejurări, Contele amînă nunta lui Figaro şi a Susannei.
 
Actul II
 
În buduarul ei, Contesa îşi plînge tristeţea pentru că nu mai este iubită de Conte. Susanna şi Figaro, dornici să se răzbune pe stăpînul care le amînă ziua nunţii, ameninţîndu-le fericirea prin avansurile de dragoste făcute Susannei, hotărăsc împreună cu Contesa să-i joace o farsă lui Almaviva. Astfel, Susanna îi va scrie o scrisoare prin care îi va cere o întîlnire la care, însă, va merge Cherubino traverstit în haine femeieşti. Profitînd de ocazie, îndrăzneţul paj cîntă o serenadă în care îi declară dragoste Contesei. Se aud paşii contelui. Cuprinşi de panică, Susanna şi Figaro ies din cameră, iar Contesa îl încuie pe Cherubino într-o odaie alăturată. Auzind zgomote, Almaviva vrea să afle cine este ascuns acolo. În timp ce cheamă pe cineva care să descuie, Suzana îl ajută pe paj să sară pe fereastră, ocupîndu-i ea locul. Nedumerirea Contelui devine bănuitoare atunci cînd grădinarul palatului vine să se plîngă că cineva îi stricase brazdele de flori, sărind pe fereastră. Figaro ia asupra lui vina, în timp ce îşi fac apariţia Marcelina, Bartholo şi Basilio, cu care prilej Contele amînă din nou căsătoria valetului său.
 
Actul III
 
În înţelegere cu Contesa şi fără ştirea lui Figaro, Susanna scrie un bilet adresat Contelui, prin care îi fixează o întîlnire la care urmează să se ducă Contesa îmbrăcată în hainele Susannei şi astfel să-l oblige pe soţul necredincios să-şi recunoască vina. Venită din nou cu pretenţii de a încasa vechile datorii sau de a fi luată în căsătorie, Marcelina descoperă în cele din urmă că Figaro era fiul ei şi al lui Bartholo, pierdut în copilărie. Această dezvăşuire îl obligă în sfîrşit pe Conte să accepte căsătoria Susannei cu Figaro. În timp ce se oficiază căsătoria, Susanna îi strecoară discret lui Almaviva biletul din care acesta află că în aceeaşi seară se vor putea întîlni în grădină.
 
Actul IV
 
În grădina luminată de lună, unde Contele o aşteaptă pe Susanna, nepoata grădinarului, Barbarina, caută acul cu care fusese prins biletul cameristei şi pe care Almaviva i-l încredinţase. De la ea Figaro află de misteriosul bilet, astfel crezîndu-se înşelat din prima zi a căsătoriei. Contesa şi Susanna apar îmbrăcate, fiecare în costumul celeilalte. Susanna îşi cîntă dragostea adevărată pentru Figaro, dar acesta crede că toate cuvintele înflăcărate sunt adresate Contelui. Erorile se ţin lanţ: Cherubino o ia pe Contesă drept Susanna, iar Contele îi face declaraţii de dragoste propriei soţii. În faţa tuturor, Contele este nevoit să-şi recunoască vina şi să ceară iertare Contesei, iar Figaro şi Susanna, împăcaţi, îşi redobîndesc liniştea şi fericirea”1.
 
1 Constantinescu, G., Caraman-Fotea, D. Ghid de operă. – Bucureşti, 1971.