Tosca noiembrie 17
30 noiembrie 2017
Joi 18:00
National Opera
TOSCA
Operă în trei acte
Giacomo Puccini
Opera se prezintă în limba italiană Subtitrare în limba română
Libretto: Luigi Illica şi Giuseppe Giacosa
După drama lui Victor Sardou "La Tosca"
Regia: Eugen Platon Artist al Poporului
Scenografia: Veaceslav Ocunev
Pictor de costume: Irina Press Maestru în Artă
Regizor coordonator al spectacolului: Mihail Timofti Maestru în Artă
Prim Maestru de Cor: Oleg Constantinov Maestru în Artă
Corul de copii al TNOB Maria Bieșu
Dirijor: DUMITRU CÂRCIUMARU
Roluri şi interpreţi
30.11.2017
Floria Tosca - soprano - RODICA PICIREANU
Mario Cavaradossi - tenor - ALEXANDR SCHULZ (Germania)
Baronul Scarpia - bariton - VLADIMIR DRAGOȘ, Artist al Poporului
Cesare Angelotti - bas - VIOREL ZGARDAN
Un Sacristan - bas - ALEXEI DIGORE
Spoletta - tenor - VLADIMIR ZAKLIKOVSKI, Artist al Poporului
Sciarrone - bariton -VITALIE CEBOTARI
Păstorul - soprano - IRINA ŞCIOGOLEV
Temnicierul - VIOREL ZGARDAN
Soldaţi, Agenți de poliţie, Nobili şi Femei, Artizani, - Artişti de Cor al TNOB
„Dumnezeu cel Atotputernic m-a atins cu degetul cel mic şi mi-a spus:
Să scrii pentru teatru, numai pentru teatru”.
Giacomo Puccini
Istoria creării
Libretul operei Tosca are la bază piesa omonimă a lui Victorien Sardou, care tratează evenimentele istorice din Italia de la sfîrşitul secolului XIX. Conflictul dramatic esenţial nu este redat în opera lui Puccini cu destulă claritate, în schimb neasemuita bogăţie melodică a muzicii sale înscrie Tosca între capodoperele genului. G.Puccini a început să lucreze la piesă în 1896, şi abia în octombrie 1899, după trei ani de colaborare dificilă cu libretiştii Giusseppe Giacosa şi Luigi Illica, finisează opera. Premiera operei Tosca a cunoscut un mare succes. Lucrarea se înscrie în repertoriul permanent al teatrelor lirice, bucurîndu-se de o mare popularitate.
Actul I
„În biserica Sant Andrea della Valle pătrunde pe furiş fostul consul al republicii romane, Cesare Angelotti, prizonier politic, evadat din închisoare. El descuie portiţa capelei Attavanti, unde se ascunde la venirea Sacristanului. Curînd apare pictorul Mario Cavaradossi, venit să-şi continue lucrul la tabloul Mariei Magdalena, al cărui chip seamănă cu acela al marchizei Attavanti, pe care Cavaradossi o văzuse în timpul rugăciunii şi care îl inspirase. Ajuns în faţa picturii, Mario o priveşte cîteva clipe, apoi scoate din buzunar portretul-miniatură al iubitei lui, cîntăreaţa Floria Tosca şi, impresionat de frumuseţea diferită a celor două femei, compară minunaţii ochi negri ai Toscăi cu privirile albastre şi limpezi ale marchizei. Glasul lui cîntă armonia misterioasă a frumuseţilor naturii şi dragostea adevărată pentru Floria, în timp ce Sacristanul observase asemănarea chipului Magdalenei cu cel al marchizei Attavanti. După plecarea Sacristanului, Angelotti iese din capelă şi, întîlnindu-l pe Cavaradossi, vechi simpatizant politic, îi explică în grabă situaţia în care se afla. De afară se aude glasul Toscăi care-şi strigă iubitul. Fugarul este nevoit să se ascundă din nou. Tosca vine pentru a fixa o întîlnire cu Mario în acea seară după spectacolul său. Scena lor de dragoste este întreruptă de un violent acces de gelozie, atunci cînd ea vede asemănarea chipului marchizei Attavanti cu cel al femeii pictate, dar Mario o linişteşte şi îndrăgostiţii se despart.
O salvă de tun anunţă evadarea prizonierului. Mario, însoţit de Angelotti părăseşte repede biserica printr-o ieşire secretă, urmînd să-l ascundă pe acesta în vila sa. După puţin timp, în biserică îşi face apariţia baronul Scarpia (şeful serviciului secret al poliţiei) împreună cu ajutorul său, veniţi în căutarea lui Angelotti. Cîteva semne (evantaiul marchizei Attavanti, sora evadatului) găsite lîngă capelă, coşul golit de merinde al pictorului, deşi el spusese Sacristanului că nu va mînca, asemănarea portretului cu chipul marchizei îi dovedesc lui Scarpia că Mario Cavaradossi nu este străin de evadarea lui Angelotti. Văzînd-o pe Tosca intrînd în biserică, Scarpia îi stîrneşte gelozia, arătîndu-i evantaiul găsit. În urma ei, cu ochii plini de dorinţă, şeful poliţiei jură să-l trimită pe Cavaradossi la moarte şi să-şi satisfacă vechea patimă pentru frumoasa Tosca.
Actul II
De după ferestrele biroului lui Scarpia se aude muzica serbării din palatul Farnese. Arestat, Mario refuză să dea vre-o explicaţie. Încercînd cu diplomaţie să afle de la Tosca locul unde se ascundea evadatul, Scarpia recurge apoi la mijlocul cel mai eficace de a o face să vorbească: ordonă schingiuirea pictorului, lăsînd-o pe Tosca să-l audă pe Mario urlînd de durere. În cele din urmă, Tosca nemaiputînd suporta, divulgă secretul. Adus lîngă ea, aproape leşinat, Mario îşi dă seama că Tosca l-a trădat şi îi respinge mîngîierile udate de lacrimi. Dar vestea adusă că Bonaparte învinsese la Marengo îi dă parcă forţe noi cu care se ridică şi strigă Victoria, ameninţîndu-l pe Scarpia cu pedeapsa nelegiuirilor lui. Tosca află că preţul vieţii iubitului ei era ea. Deznădejdea şi suferinţa nu mai încap în cuvintele cu care se adresează cerului întrebînd de ce o pedepseşte astfel. Punînd mai presus de toate viaţa lui Mario, Tosca acceptă propunerea lui în schimbul unei execuţii simulate, cu gloanţe oarbe, şi a unui permis de liberă trecere pentru ea şi Cavaradossi. Scarpia este înştiinţat că Angelotti se otrăvise în momentul cînd fusese descoperit de oamenii poliţiei. Venit să îmbrăţişeze femeia, Scarpia primeşte o lovitură de cuţit, apoi se prăbuşeşte. Luîndu-şi hîrtia de liberă trecere, Tosca pune la capul celui mort lumînările aprinse şi pleacă.
Actul III
Pe platforma castelului Sant Angelo este adus din temniţă Mario Cavaradossi care îşi aşteaptă execuţia. Înainte de venirea zorilor, Mario scrie o ultimă scrisoare iubitei lui către care se îndreaptă gîndurile cu toate amintirile frumoase. Disperarea pune stăpînire pe el, cînd deodată apare Tosca, aducîndu-i vestea că în curînd va fi liber şi vor pleca împreună. Fericită, îi povesteşte tot ceea ce se întîmplase şi îl învaţă cum să se comporte cînd va fi executat cu gloanţe oarbe. Uimit, Mario sărută mîinile gingaşe care făcuse moarte de om pentru el. Apare garda şi, sub privirile atente ale Toscăi, are loc execuţia. Imediat după plecarea soldaţilor Tosca aleargă la Mario. Dar îngrozită, găseşte trupul lui neînsufleţit. Disperată, Tosca se aruncă de la înălţimea castelului, împărtăşind soarta iubitului ei”1.
Giacomo Puccini
Opera se prezintă în limba italiană Subtitrare în limba română
Libretto: Luigi Illica şi Giuseppe Giacosa
După drama lui Victor Sardou "La Tosca"
Regia: Eugen Platon Artist al Poporului
Scenografia: Veaceslav Ocunev
Pictor de costume: Irina Press Maestru în Artă
Regizor coordonator al spectacolului: Mihail Timofti Maestru în Artă
Prim Maestru de Cor: Oleg Constantinov Maestru în Artă
Corul de copii al TNOB Maria Bieșu
Dirijor: DUMITRU CÂRCIUMARU
Roluri şi interpreţi
30.11.2017
Floria Tosca - soprano - RODICA PICIREANU
Mario Cavaradossi - tenor - ALEXANDR SCHULZ (Germania)
Baronul Scarpia - bariton - VLADIMIR DRAGOȘ, Artist al Poporului
Cesare Angelotti - bas - VIOREL ZGARDAN
Un Sacristan - bas - ALEXEI DIGORE
Spoletta - tenor - VLADIMIR ZAKLIKOVSKI, Artist al Poporului
Sciarrone - bariton -VITALIE CEBOTARI
Păstorul - soprano - IRINA ŞCIOGOLEV
Temnicierul - VIOREL ZGARDAN
Soldaţi, Agenți de poliţie, Nobili şi Femei, Artizani, - Artişti de Cor al TNOB
„Dumnezeu cel Atotputernic m-a atins cu degetul cel mic şi mi-a spus:
Să scrii pentru teatru, numai pentru teatru”.
Giacomo Puccini
Istoria creării
Libretul operei Tosca are la bază piesa omonimă a lui Victorien Sardou, care tratează evenimentele istorice din Italia de la sfîrşitul secolului XIX. Conflictul dramatic esenţial nu este redat în opera lui Puccini cu destulă claritate, în schimb neasemuita bogăţie melodică a muzicii sale înscrie Tosca între capodoperele genului. G.Puccini a început să lucreze la piesă în 1896, şi abia în octombrie 1899, după trei ani de colaborare dificilă cu libretiştii Giusseppe Giacosa şi Luigi Illica, finisează opera. Premiera operei Tosca a cunoscut un mare succes. Lucrarea se înscrie în repertoriul permanent al teatrelor lirice, bucurîndu-se de o mare popularitate.
Actul I
„În biserica Sant Andrea della Valle pătrunde pe furiş fostul consul al republicii romane, Cesare Angelotti, prizonier politic, evadat din închisoare. El descuie portiţa capelei Attavanti, unde se ascunde la venirea Sacristanului. Curînd apare pictorul Mario Cavaradossi, venit să-şi continue lucrul la tabloul Mariei Magdalena, al cărui chip seamănă cu acela al marchizei Attavanti, pe care Cavaradossi o văzuse în timpul rugăciunii şi care îl inspirase. Ajuns în faţa picturii, Mario o priveşte cîteva clipe, apoi scoate din buzunar portretul-miniatură al iubitei lui, cîntăreaţa Floria Tosca şi, impresionat de frumuseţea diferită a celor două femei, compară minunaţii ochi negri ai Toscăi cu privirile albastre şi limpezi ale marchizei. Glasul lui cîntă armonia misterioasă a frumuseţilor naturii şi dragostea adevărată pentru Floria, în timp ce Sacristanul observase asemănarea chipului Magdalenei cu cel al marchizei Attavanti. După plecarea Sacristanului, Angelotti iese din capelă şi, întîlnindu-l pe Cavaradossi, vechi simpatizant politic, îi explică în grabă situaţia în care se afla. De afară se aude glasul Toscăi care-şi strigă iubitul. Fugarul este nevoit să se ascundă din nou. Tosca vine pentru a fixa o întîlnire cu Mario în acea seară după spectacolul său. Scena lor de dragoste este întreruptă de un violent acces de gelozie, atunci cînd ea vede asemănarea chipului marchizei Attavanti cu cel al femeii pictate, dar Mario o linişteşte şi îndrăgostiţii se despart.
O salvă de tun anunţă evadarea prizonierului. Mario, însoţit de Angelotti părăseşte repede biserica printr-o ieşire secretă, urmînd să-l ascundă pe acesta în vila sa. După puţin timp, în biserică îşi face apariţia baronul Scarpia (şeful serviciului secret al poliţiei) împreună cu ajutorul său, veniţi în căutarea lui Angelotti. Cîteva semne (evantaiul marchizei Attavanti, sora evadatului) găsite lîngă capelă, coşul golit de merinde al pictorului, deşi el spusese Sacristanului că nu va mînca, asemănarea portretului cu chipul marchizei îi dovedesc lui Scarpia că Mario Cavaradossi nu este străin de evadarea lui Angelotti. Văzînd-o pe Tosca intrînd în biserică, Scarpia îi stîrneşte gelozia, arătîndu-i evantaiul găsit. În urma ei, cu ochii plini de dorinţă, şeful poliţiei jură să-l trimită pe Cavaradossi la moarte şi să-şi satisfacă vechea patimă pentru frumoasa Tosca.
Actul II
De după ferestrele biroului lui Scarpia se aude muzica serbării din palatul Farnese. Arestat, Mario refuză să dea vre-o explicaţie. Încercînd cu diplomaţie să afle de la Tosca locul unde se ascundea evadatul, Scarpia recurge apoi la mijlocul cel mai eficace de a o face să vorbească: ordonă schingiuirea pictorului, lăsînd-o pe Tosca să-l audă pe Mario urlînd de durere. În cele din urmă, Tosca nemaiputînd suporta, divulgă secretul. Adus lîngă ea, aproape leşinat, Mario îşi dă seama că Tosca l-a trădat şi îi respinge mîngîierile udate de lacrimi. Dar vestea adusă că Bonaparte învinsese la Marengo îi dă parcă forţe noi cu care se ridică şi strigă Victoria, ameninţîndu-l pe Scarpia cu pedeapsa nelegiuirilor lui. Tosca află că preţul vieţii iubitului ei era ea. Deznădejdea şi suferinţa nu mai încap în cuvintele cu care se adresează cerului întrebînd de ce o pedepseşte astfel. Punînd mai presus de toate viaţa lui Mario, Tosca acceptă propunerea lui în schimbul unei execuţii simulate, cu gloanţe oarbe, şi a unui permis de liberă trecere pentru ea şi Cavaradossi. Scarpia este înştiinţat că Angelotti se otrăvise în momentul cînd fusese descoperit de oamenii poliţiei. Venit să îmbrăţişeze femeia, Scarpia primeşte o lovitură de cuţit, apoi se prăbuşeşte. Luîndu-şi hîrtia de liberă trecere, Tosca pune la capul celui mort lumînările aprinse şi pleacă.
Actul III
Pe platforma castelului Sant Angelo este adus din temniţă Mario Cavaradossi care îşi aşteaptă execuţia. Înainte de venirea zorilor, Mario scrie o ultimă scrisoare iubitei lui către care se îndreaptă gîndurile cu toate amintirile frumoase. Disperarea pune stăpînire pe el, cînd deodată apare Tosca, aducîndu-i vestea că în curînd va fi liber şi vor pleca împreună. Fericită, îi povesteşte tot ceea ce se întîmplase şi îl învaţă cum să se comporte cînd va fi executat cu gloanţe oarbe. Uimit, Mario sărută mîinile gingaşe care făcuse moarte de om pentru el. Apare garda şi, sub privirile atente ale Toscăi, are loc execuţia. Imediat după plecarea soldaţilor Tosca aleargă la Mario. Dar îngrozită, găseşte trupul lui neînsufleţit. Disperată, Tosca se aruncă de la înălţimea castelului, împărtăşind soarta iubitului ei”1.
