UBU REGE 27 mai

UBU REGE 27 mai

27 mai 2016
Vineri 17:30
Teatrul National Eugene Ionesco
80–130 lei
Adaugă în favorite
 
 
 
 

Ubu nu aparţine deloc unei specii rare. Poate fi văzut cum zâmbeşte din spatele ecranelor, de la etaje înalte, din fotolii confortabile, din poziţii înalte, de la amvoane şi tribune. Masca acestui Ubu, se potriveşte cel mai bine peste chipuri de barosani, afacerişti, şefi, mahări, directori, conducători, leaderi politici, magnaţi, preşedinţi şi peste mutra oricărei lichele, în general. Masca lui Ubu le vine ca o mănuşă tuturor celor care operează cu mănuşi.

Ubu are ceafă lată şi burtă mare. Dragostea trece într-adevăr prin stomac pentru că până şi Ubu dă dovadă de iubire. El iubeşte puterea. Iubirea lui însă, îl înnebuneşte, fiindcă e nebun de nebunia celor mici deveniţi peste noapte mari. Ubu sunt toţi. De la vecinul care fură ghivece cu flori de pe casa scării, ca mâine să îşi deschidă florărie şi până la toţi cei care visează la o statuie proprie. Ubu sunt toţi cei care îşi doresc statuie. Nouă celorlalţi, nu ne rămâne decât să dresăm porumbeii precum şi celelalte păsări ale cerului să împroaşte cu rahat peste trista amintire a celor ce ne asupresc.

Vivat domnu’ Ubu!

 
 
Distributia:

Madam Ubu - Ala Menşicov

Domn Ubu - Gheorghe Pietraru

Căpitanul Bordură - Dan Melnic

Regele Poloniei, Ţarul Alexei - Andrei Sochircă

Regina Rozamunda, nobil - Inna Colbasiuc

Blegoslav - Maxim Chiriac

Ladislav, nobil - Radu Canţîr

Boleslav, nobil - Ilie Nadelcu

Pajură, ciraci, Stanislav Lezinski - Stanislav Cotorobai

Vipuşcă,ciraci - Radu Chirev

Pulpană, ciraci - Radu Canţîr

Ursul, nobil - Anatoli Guzic

Reporteriţă - Corina Butnaru

Cântăreaţa de operă - Natalia Prodan

Calul slab, soldat, nobil - Emilian Creţu

Soldat, nobil - Ştefan Bouroşu

Soldat,nobil - Artiom Perciun

Soldat, nobil - Iulian Bubuioc

Soldat,nobil - Mirabela Butnaru

Soldat, nobil - Kyongsil Weon

Soldat, nobil - Vitalie Laşcu

Soldat,nobil - Gloria Manole

Soldat,nobil - Denis Dimitriu

Servitoare 1 - Galina Guzun

Servitoare 2 - Svetlana Eremeico

Soldat, nobil - Iulian Cujbă

 

 

#hailateatru