În redacția lui Igor Cernîșiov
După romanul ”Spartacus” de Raffaello Giovagnoli.
Coregrafia: Igor Cernîșiov
Scenografia: Iurie Matei Artist al Poporului
Pictor de costume: Anastasia Spătaru
Conducerea muzicală: Dumitru Cârciumaru
Premiera mondială: 27 decembrie 1956, la Teatrul de Operă și Balet „S. M. Kirov” (în prezent Teatrul Mariinsky) în montarea lui Leonid Iakobson.
Premiera la Chişinău: 1975, la Teatrul Moldovenesc de Stat de Operă şi Balet „A.S.Puşkin”, în montarea lui I. Cernîșiov
Spartacus - Alexei TERENTIEV Artist al Poporului premieră
Phrygia - Cristina TERENTIEV Artist al Poporului premieră
Aegina - Natalia KOROTKOVA
Harmodius - Alexandru BALAN premieră
Robul grec - Eugeniu TCACI Om Emerit premieră
Dansatoarea egipteană - Iana DAVÎDOVA premieră
Dintr-un marș de luptă se întorc la Roma legiunile biruitoare conduse de Crassus. Mulțimea salută oștile ce merg sub ritmurile unui marș festiv. În urma oștilor merg prizonierii. Printre aceștia e și Spartacus, soția lui Phrygia, prietenul Harmodius. Spartacus apără prizonierii de mulțime.
Cuprinși de bucuria biruinței, ostașii și fetele, plimbându-se pe străzile Romei, nimeresc în piață unde are loc vânzarea robilor. Un rob grec este obligat să danseze. Stăpânul unei școli de gladiatori îi cumpără pe Spartacus și Harmodius. La târg apare Crassus cu amanta sa Aegina. Vrăjită de frumusețea lui Spartacus, Aegina îl roagă pe Crassus să i-l dăruiască pe Spartacus și pe Harmodius. Spartacus și Phrygia sunt despărțiți. Phrygia nu mai poate fi consolată, amintindu-și de zilele fericite ce le-a avut alături de Spartacus.
Aegina i-a adus pe Spartacus și Harmodius în apartamentele sale. Spartacus e de neînduplecat: el rămâne fidel dragostei pentru Phrygia. Înfuriată, Aegina îl cheamă pe Lanist, acesta îi ia pe Spartacus și Harmodius în școala gladiatorilor.
Ofensată, Aegina nu-și poate găsi loc. Crassus prezice că numai sângele gladiatorilor î va liniști. Sunt aduși gladiatorii. Aegina îl alege pe Spartacus, Harmodius și pe robul grec, care intră într-o încăierare pe viață și pe moarte. Începe o luptă aprigă, în care Harmodius și robul grec sunt răniți. Aegina îi ordonă lui Spartacus să-și omoare prietenii, însă, acesta refuză. Crassus îl obligă pe Spartacus să continue lupta cu gladiatorii rămași.
Spartacus e cuprins de gânduri grele. El urăște lanțurile robiei. E mai bine să mori pe câmp de luptă, decât pe arena circului, distrându-i pe romani. El va deveni liber și se va răzbuna pentru toate.
În cazarma gladiatorilor, pe brațele lui Crassus, moare un grec rănit de el. Moartea acestuia a fost ultima picătură din cupa răbdării. Îndemnați de Spartacus, gladiatorii, înarmându-se cu ce au putut, dispar în întunericul nopții.
Gladiatorii eliberați dansează împreună cu Spartacus. Toți îi jură credință lui Spartacus.
Dorind să dezorganizeze tabăra lui Spartacus, Crassus o trimite aici pe Aegina.
Aegina îndeplinește porunca lui Crassus: Harmodius e prins în mrejele ei. Revoltat, Spartacus ordonă ca femeile să părăsească tabăra, însă e pera târziu. Harmodius și o parte din ostași, pleacă din tabără.
Aegina îl ”răplătește” pe Harmodius pentru că acesta l-a trădat pe Spartacus
Aegina triumfă, norocul o însoțește peste tot. Sărbătoarea e în toi. Crassus îi propune Aeginei să-l aducă pe Harmodius, ca să admire căderea acestuia. Aegina îl aduce pe Harmodius și îl roagă să danseze cu fetele. Harmodius e beat de fericire, însă Crassus, pe neașteptate îl face să-și dea seama de realitate, arătându-i prietenii săi învinși. Totul s-a sfârșit. Crassus poruncește să fie omorât Harmodius. Cohortele romanilor pornesc spre tabăra lui Spartacus.
Spartacus și Phrygia își iau rămas bun înainte de lupta decisivă. Deodată, apar ostașii și îl aduc pe un conducător de oști roman. Spartacus e cuprins de furie. Acesta îi propune lui Spartacus să predea oastea și să treacă de partea romanilor. Spartacus îi dă acestui conducător de oști roman o sabie pentru Crassus, declarând prin asta că dorește să intre în luptă piept la piept. Phrygia e cuprinsă de neliniște: presimte moartea lui Spartacus.
Începe o luptă crâncenă. Spartacus luptă eroic, dar forțele sunt inegale. Spartacus moare.
Se pare că pământul plânge la căpătâiul eroului. Durerea Phrygiei nu are margini. Chipul curajos al lui Spartacus va rămâne pentru totdeauna ca simbol al luptei pentru libertate.