Cel mai important festival multicultural al anului invită toată lumea bună la sărbătoarea diversităţii culturale și a tradițiilor naționale.
Evenimentul are loc în apropierea sărbătorilor naționale, în perioada 23-24-25 august 2014.
Denumirea festivalului „Gustar" vine de la un cuvânt vechi, cu rădăcini în limba latină şi înseamnă August în versiunea populară. Este luna în care se coc şi se gustă majoritatea fructelor, care cresc în Republica Moldova.
De-a lungul anilor în care este organizat festivalul „Gustar", evenimentul a devenit unul de importanță națională, pe care prietenii îl marchează cu roşu în calendar, un loc al reîntâlnirii şi un loc al cunoașterii, unde se leagă prietenii şi iubiri. Festivalul e mai mult decât un eveniment, e încununarea verii și reprezintă un sentiment, care unește oamenii și-i face să fie mai buni.
Evenimentul este organizat în apropierea frumoasei zone a Orheiului Vechi, care oferă:
- O atracție turistică importantă pentru Moldova;
- 500 km de la centrul geografic al Europei;
- Este la 50 km Nord-Est de Chișinău;
- Urmele vechilor culturi care s-au perindat acum 30 mii de ani și sunt păstrate în aer liber, inclusiv cele din epoca de piatră, de cupru, de bronz, de fier, antichitatea și perioada medievală;
- Este la intersecția Orientului și Occidentului, un adevărat fenomen de importanță universală;
Zona unde va avea loc ediția aniversară „Gustar" rămâne aceeași - Orheiul Vechi de pe râul Răut, cu care s-au obișnuit deja cei care au venit patru ani la rând. Această locație este un complex istoric și arheologic cu peisaje superbe și o acustică extraordinară.
Festivalul „Gustar" este un spaţiu în care diferite culturi se strâng sub același cer frumos, cu muzică bună, unde are loc schimbul intercultural prin turiștii care vin, prin persoanele din întreaga lume care participă și prin trupele de muzică de pe tot globul, care-și cântă cultura și o împart cu toată lumea.
Program 23 august 2014
9.00 Deschiderea porţilor Festivalului
14.00 Deschiderea oficiala a Festivalului
14.05 Wow Band
14.30 Vitoria Leuca & Animo (PORTUGALIA/MOLDOVA)
15.10 Band NIKORASON'g
16.10 Ansamblul Animo
16.50 Concertino
17.40 El Saffron (POLONIA)
18.40 Alex Calancea band
19.30 Estas Tonne
20.00 Cristina Kisileff (ROMANIA)
20.50 Milk & Sugar (GERMANIA)
22.45 Încheiere concert scena mare
23.40 Program Camping(nocturn)cu Alex Calancea Band
Noaptea Liliecilor, veți avea posibilitatea să comunicați cu specialiștii chiropterologi şi să cunoașteți mai multe despre unul dintre cele mai folositoare, inofensive și vulnerabile ființe - Liliacul. De asemenea veți avea posibilitate să participați la concursurile și atelierele festivalului, într-o atmosferă destinsă și prietenoasă.
Program 24 august 2014
9.00 Deschiderea zonei Festivalului
13.00 Metafora
13.40 Jănel Band
14.40 Talya Solan (ISRAEL)
15.45 Cristofor Aldea - Teodorovici
16.45 Trigon
17.40 Gandul Matei
18.40 Estas Tonne & Fodor Reka
20.00 Încheiere concert scena mare
Program 25 august 2014
14.00 Deschiderea zonei Festivalului
18.00 Adriana Rusu & Band
18.40 Vali Boghean Band
20.30 Goran Bregovic
22.00 Focuri de artificii
Încheiere concert scena mare
Organizatorii își rezervă dreptul de a introduce modificări în programul festivalului.
DESPRE ARTISTI
GORAN BREGOVIĆ - describes himself simply as contemporary composer.Goran is from the Balkans. And in the Balkans "contemporary" is different.What does his orchestra for Weddings and Funerals composed of a gypsy brass band, traditional Bulgarian polyphonies, an electric guitar, traditional percussion, strings and Orthodox Church male singers, read on Bregovic's score sheets? Echoes from Jewish and Gypsy weddings, chants from Orthodox and Catholic Church, Muslim invocations. His music comes from that terrible frontier where for centuries Catholics, Orthodox Christians and Muslims made war and lived together. Music that our soul recognises instinctively and the body greets with an irresistible urge to dance.
Apasa AICI sau AICI
MILK & SUGAR (GERMANIA) - Lucrînd impreună ca o echipă, mai mult de un deceniu, Milk & Sugar poate privi în urmă cu mândrie la cariera lor de succes în calitate de DJ, producători și proprietari ai Casei de discuri. În 2011 au ajuns în top 10 topuri al vânzărilor în zece țări și au fost răsplătiți cu 5 premii de aur pentru hit-ul lor "Hey (Nah Neh Nah)". Albumul lor din 2013 HOUSE NATION BY MILK & SUGARs-a dovedit a fi un concept nou, o mega compilație care conține cele mai tari piese de club, lansate la Milk & Sugar Recordings.
Apasa AICI sau AICI
ESTAS TONNE - Estas Tonne este un instrumentist carismatic și unul din cei mai buni chitariști din lume - un chitarist și un călător, muzica căruia a cutreierat în multe țări ale lumii, la diverse spectacole, compozitorul a mai multor melodii și a coloanei sonore pentru multe filme. Muzica lui este o fuziune din structura clasică, cu tehnică de flamenco, caracteristici ale muzicii latine, rădăcini de Gypsy și un amalgam de sunete electronice. Această fuziune de stiluri se revarsăîn alte stiluri, creînd astfel o structură armonioasă a sunetului.
Apasa AICI sau AICI
VALI BOGHEAN BAND - A cîntat împreună cu formaţia fraţilor săi „Aghelia", cunoscută în tot Ungheniul în perioada anilor 1993-1995. Apoi face parte din formaţia „Panoramic" ‒ 1995, iar în 1998 devine membru al formaţiei de jazz-rock „X-band".
Apasa AICI sau AICI
Cristina Kiseleff (Romania) - Cristina Kiseleff a cucerit publicul din toata lumea cu un spectacol unic format din urmatoarele ingrediente: virtuozitate, prezenta scenica dinamica, vioara electrica moderna si mix-uri de ritmuri incendiare la melodii binecunoscute.De-a lungul anilor de pregatire muzicala, Cristina a obtinut numeroase premii nationale si internationale, a inregistrat albume pentru diverse proiecte internationale, concertand intensiv in diferite tari din Europa si chiar din Africa.
Apasa AICI sau AICI
Gandul Matei - Gandul Matei - e muzica de nivel european. Studentii conservatorului canta rock dur dar melodios, cu elemente hardcore, folk romanesc si jazz. In piesele lor melodia si aranjamentul domina textul. Gandul Matei, probabil, e unica formatie din Moldova, unde toti membrii au studii superioare muzicale. Profesionalismul, drive-ul uscat si anumite subtilitati in gandire ii deosebesc de alte formatii rock.
Apasa AICI sau AICI
Adriana Rusu ( Romania ) - Adriana Rusu s-a nascut la data de 13 decembrie 1986 in Lapusna, Republica Moldova. Adriana a intrat in lumea muzicala de la o varsta frageda, cand a luat primele lectii de pian. Cantareata a urmat cursurile Scolii Generale "Titu Maiorescu" din Iasi in gimnaziu, iar mai tarziu Colegiul "Costache Negruzzi".
Apasa AICI
CONCERTINO - Concertino accordion-band e un grup de persoane creative, scopul cărora, de la bun început, a fost să promoveze acordeonul ca un instrument a mai multe stiluri. Prima repetiție au făcut-o în 2003 și, de atunci, lucrează cot la cot de mai mult de 10 ani pentru a atinge cotele perfecțiunii.
Apasa AICI
El Saffron ( Polonia ) - The band is the sum of passion, talent, education, experience, dreams, hard work and lucky coincidence.The vocalists are three fabulously talented and charismatic Szafrański sisters, including twins, who do the triad singing and play instruments:Izabela Szafrańska - front woman and lead singer, her twin sister Laura Szafrańska - singer and violist, and Gabriela (Szafrańska) Bończak - singer and violinist.
Apasa AICI sau AICI
Alex Calancea Band - Alex este considerat ca unul dintre cei mai buni basişti din Moldova.A dedicat mai mult din jumătatea vieţii sale chitării bas. Anume acest instrument l-a făcut să abandoneze, după trei ani de studii, Universitatea Politehnică. Întrând la Conservator s-a găsit pe sine însuşi, şi-a găsit fericirea lui adevărată. După absolvirea Conservatorulul, Alex şi-a început propriile proiecte de creaţie. Abilităţile sale profesionale de chitarist şi artist evoluau, în acelaşi timp, alături de trupa "Millenium", "O-Zone", Dan Bălan rock proiect.
Apasa AICI sau AICI
Ansamblul ANIMO - Ansamblul "ANIMO" a fost înfiinţat de un grup de tineri profesionişti, care prin măiestria lor, au cucerit concursurile nationale şi internaţionale. De ce, "ANIMO"? Denumirea vine din limba care s-a născut în lumea antică şi a fost răspândită în toată Europa de Vest, limba învăţăturii şi diplomaţiei, limba care şi astăzi este vorbită în toate ţările lumii. Din limba LATINA "animo" se traduce -- a însufleţi, a da viaţă. Exact acest lucru îşi propun şi membrii ansamblului "a însufleţi şi a da viaţă valorilor autentice ale popoarelor lumii".
Apasa AICI
Cristofor Aldea-Teodorovici - În 2013 a fost prezent la Festivalul Gustar în cadrul proiectului de autor DustyBaron, unde debutează cu noua sa trupă în calitate de conducătorși solist.Proiectul are ca scop promovarea, valorificarea creației mai putin cunoscute a compozitorului Ion Aldea-Teodorovici și adaptarea pieselor folclorice într-o stilistică contemporană.
Apasa AICI
NIKORASON'g - Electro-Acoustic Band NIKORASON'g este un grup muzical înființat în anul 2005. Pe parcursul existenței sale, ei au interpretat muzică din diverse stiluri, de la rhythm & blues, soul, smooth jazz, lounge electro acoustic din latino, etc. și a suferit multe schimbări atât în repertoriu, cât și în componența trupei. În centrul NIKORASON'g se află de mai mulți ani un tandem creator - Ksenia Nikora and Sergey Bilchenko. NIKORASON'g experimentează în mod constant în diverse direcții muzicale și sunete. Acestă trupă a participat la diverse proiecte și festivaluri, menționăm aici câteva din ele: "Faces of Friends" în 2008, în 2012 la Cahul, "Drum Day" în 2009 la Chișinău, "Ethno-Jazz Festival" în 2012 la Chișinău.
Apasa AICI
Trigon - Grupul Ethno Jazz Trigon s-a născut în anul 1992 din dorința de a interpreta muzică pentru suflet. Muzicienii nici nu se așteptau la o faimă atât de rapidă în Europa. În 1994, primesc premiul "Charles Cros" al Academiei de Arte Franceze pentru CD-ul de debut - "The Moldovan wedding in Jazz".Stilul muzicienilor din "Trigon" cuprinde elemente de folk, jazz, rock și muzică simfonică. Improvizații strălucitoare și o profundă înțelegere a formelor muzicale, elemente ce caracterizează perfect compozițiile lor muzicale. Trigon este, fără îndoială, un fenomen în muzica jazz-ului modern, un fenomen cu cea mai înaltă expresie intelectuală " L.Osipova, Vice Președinte al Uniunii Compozitorilor din Rusia.
Apasa AICI
Jănel Band - Trupa „Jănel Band", condusă de acordeonistul Eugen Duminică, s-a făcut remarcată în cadrul Festivalului Gustar din anul 2013, fiind înalt apreciată de public. Această orchestra bogată şi diversă, prezintă o combinaţie energică dintre muzica lăutărească veche, cea populară, dar și cu elemente balcanice, orientale sau de Jazz. Vocea trupei este tânăra şi talentata Mihaela Tabură.
Apasa AICI
Talya Solan ( Israel ) - Talya G.A Solan is an independent Israeli musician, songwriter and producer.Born in Rehovot, Israel, a graduate of Tel-Aviv University's Art Faculty and student of Mrs. Rachel Hochman - the coach to Israel's leading singers, Talya showed an artistic flair from an early age. Her love and research of the Hebrew language and her deep affection to old Hebrew texts and biblical poetry appear in her original work, which refers mostly to ancient times.
Apasa AICI
Misha Grossu & WOW BAND - Misha Grossu - acordeonist din Rep. Moldova. Vine din s. Tătăreşti - o localitate de oameni frumoși din centrul țării cu tradiții și obiceiuri păstrate de-a lungul vremurilor. Acordeonul a apărut neordinar în viața acelui copil de atunci (un hobby al copilăriei, pe lîngă pescuit și fotbal) însă și-a pus rădăcini pe toată viața în inima sa. A trecut prin tot sistemul de învățământ muzical de la noi din țară - școală, colegiul Ştefan Neaga, Academie de muzică unde a făcut cunoștință cu toate genurile de muzicale(15 ani într-o singură frază:).
VITÓRIA LEUCA ( Portugalia ) - Victoria Leucă are doar 11 ani, dar a obţinut deja performanţe muzicale de excepţie în muzica fado.Prima instituţie care a ajutat-o să se iniţieze în domeniul muzicii fado a fost Şcoala de Fado (CLAF) din Lisabona, condusă de Armando Tavares.
Apasa AICI
Noi știm cât e de importantă planificarea transportului, atunci când te duci undeva la odihnă și la distracție. Pentru ca acest lucru să nu fie un impediment pentru voi și ca să puteți simți la maxim atmosfera festivalului, fără a vă gândi că sunteți la volan, va fi organizat transport tur-retur din Chişinău spre locaţia festivalului.
Sunt disponibile câteva tipuri de bilete pentru transport:
A. 23 August. Bilet pentru o zi - 23 august, Hotelul Turist - ora 11:00. Întoarcerea: În parcare la Orheiul Vechi - ora 23:00
B. 24 August. Bilet pentru o zi - 24 august; Plecarea: Hotel Turist, ora 11:00. Întoarcerea: În parcare la Orheiul Vechi, ora 20:30
C. 23-24 August. Bilet pentru două zile - Plecarea: 23 august, Hotelul Turist - ora 11:00. Întoarcerea: 24 august, în parcare la Orheiul Vechi - ora 20:30
D. 23, 25 August. Bilet pentru două zile - Plecarea: 23 august, Hotelul Turist - ora 11:00. Întoarcerea: 25 august, în parcare la Orheiul Vechi - ora 22:30;
E. 24-25 August. Bilet pentru două zile - Plecarea: 24 august, Hotel Turist, ora 11:00. Întoarcerea: 25 august, în parcare la Orheiul Vechi - ora 22:30;
F. 25 August. Bilet pentru o zi - Plecarea: 25 august, Hotelul Turist - ora 14:00. Întoarcerea: 25 august, în parcare la Orheiul Vechi - ora 22:30.
ATENTIE !!! In ziua de 23, 24 si 25 august biletele pt o zi vor costa 70 lei iar pentru 2 zile - 120 lei.
* Copiii sub 7 ani beneficiaza de acces gratuit la festival.
Accesul în camping și camparea sunt permise doar celor ce posedă un bilet pentru două zile. Programul artistic în camping se va încheia în jurul orei 2 noaptea, după care vizitatorii să se poată odihni.
Organizatorii își rezervă dreptul de a opera controale pe parcursul festivalului pentru a asigura respectarea prezentului regulament. Focul de tabară se permite doar în locurile special amenajate.
Sunt interzise:
- accesul cu arme sau orice alte obiecte ce pot fi considerate periculoase. În zonă de camping există în permanență o echipă de asistentă tehnică ce va poate ajuta .
- accesul cu recipiente de sticlă, materiale inflamabile.
- comercializarea de produse în zonele de camping și festival fără acordul organizatorilor.
www.hailatara.md vă oferă posibilitatea de cazare în satul Trebujeni pe perioada Gustarului, si nu numai.
Cei care doresc să se odihnească la un preț rezonabil – au posibilitatea de a alege pe site-ul www.hailatara.md locul de cazare după propriul gust și necesități.
Prețul pentru cazare variază de la 75 la 250 lei de persoană pentru o noapte.12 Case cu până la 10 persoane în fiecare.
Info bilete : 060 879 444
Din momentul rezervarii aveti 24 ore la dispozitie pentru a achita biletele.