„America de-acasă” de Mircea M. Ionescu

23 septembrie
Joi, 17:00
Teatrul ”Luceafărul”
120 lei
Adaugă în favorite
Centrul de Cultură ”George Apostu”, Bacău
Regie: Geirun Tino
Scenografie și costume: Sofija Lucic
Coregrafie: Gheorghe Geo Popa
 
Spectacolul este jucat în cadrul Reuniunii Teatrelor Naționale Românești, eveniment organizat sub înaltul patronaj al președintei Republicii Moldova, Maia Sandu și președintelui României, Klaus Iohannis.
 
Când încerci să faci o analiză a dialogului în adâncime, în oricare dintre interpretările posibile, există riscul de a stărui mai mult asupra unei părți, fie asupra celei grave sau asupra celei mai puțin grave, fie asupra a ceea ce este posibil sau asupra a ceea ce nu este posibil, lipsa curajului speculativ, acela de a asuma unele contradicții, poate duce la pierderea sensului sau chiar la o înțelegere pe de-a-ndoaselea a rostului existenței omului în lume.
Uneori îți dai seama că cel mai mare învățător este eșecul, că atunci când ai mai multă încredere răsplata este mai mare și cu fiecare hotar pe care îl trecem mai pierdem o iluzie. În oricare din încercările noastre de a defini raportul cu celălalt și cu lumea în ansamblul ei există o lecție care revine obsedant, mai ales astăzi, anume aceea care ne spune că dragostea e mai greu de atins decât capătul lumii. Odată ajunși acolo ne vom întoarce, pentru că avem de unde și pentru că ne dorim să dăruim celuilalt câte ceva din frumusețea drumului anevoios pe care l-am parcurs la ducere.
Răspunsul celuilalt nu va fi niciodată, dar niciodată, cel la care te vei fi așteptat sau la care ai râvnit.
Este lecția Rezidenței-Spectacol „America de-Acasă” care vorbește despre durerea care ne ajută să sperăm.
Și Îndemnul rostit lumii, nu întâmplător de la București, de către Papa Francisc, de a „nu ceda seducției culturii urii”.