CHIRIȚA ÎN BUTUCENI

CHIRIȚA ÎN BUTUCENI

24–25 August
18:00
Butuceni
100–300 lei
Add to favorites

24, 25 august 2024

 

Ora 18:00

Teatrul Național „Eugène Ionesco”

 

CHIRIȚA ÎN BUTUCENI

(un spectacol în aer liber,

după piesa lui Vasile ALECSANDRI)

 

#comedie, 14+

 În perioada 24-25 august 2024, Teatrul Național „Eugène Ionesco” vă invită la un eveniment artistic inedit – spectacolul în aer liber „Chirița în Butuceni”. De-a lungul mai bine a 30 de ani, aventurile Chiriței în provincie, în regia lui Petru Vutcărău, s-au bucurat de aprecieri constante ale publicului larg. De data aceasta, echipa spectacolului a pregătit o nouă surpriză pentru admiratorii comediei nemuritoare ale lui Vasile Alecsandri. Acțiunea spectacolului va fi plasată într-un cadru natural fermecător al rezervației Orheiul Vechi, unde arta scenică se va combina cu arta culinară autentică și unde se va experimenta o formă inedită a reprezentării teatrale pentru toate vârstele.

Vor fi două zile de neuitat, pline de emoții și umor, de momente captivante și descoperiri surprinzătoare alături de talentații actori ai Teatrului Național „Eugène Ionesco” și alături de Chirița însăși, cu energia ei debordantă și farmecul inconfundabil, pregătită să vă întâmpine în inima Butucenilor.

 Regia și selecția muzicală: Petru VUTCĂRĂU

 Scenografia: Deonis COSISCEAN

 Costumele: Tatiana POPESCU

 Distribuția:

Cucoana Chiriţa – Valeriu PAHOMI

Grigori Bârzoi, soţul ei – Iurie PASCAR

Guliţă, copilul lor – Marius-Cătălin TULUM

Luluţa, orfană – Valeria GARȚAN

Safta, sora lui Bârzoi – Natalia PRODAN

Dl Şarl, profesor de francez – Andrei SOCHIRCĂ

Leonaş, tânăr ieşean – Alexandru BERBINSCHI

Ion, fecior boieresc - Stanislav COTROBAI

Ţărani şi musafiri – Doina ARVAT, Dorina-Beatrice TIMCIUC, Petre DRAGANCEA, Maxim CHIRIAC / Silviu BOINCEANU, Tatiana MANOIL, Bogdan BÎTLAN, Marina ROTARU, Iuliana VORNICESCU

 Durata spectacolului: 180 de minute (cu pauză)

Programul evenimentului „Chirița în Butuceni” de V. ALECSANDRI, în regia lui Petru VUTCĂRĂU.

1. Începutul evenimentului. ,, Moşia Butuceni"

16:30 – 17:30 – Ferma Veche Butuceni.

   Oaspeții Butuceniului vor avea ocazia să viziteze Ferma Veche Butuceni. Partenerii evenimentului „Salamer – Gust cu tradiție!” vă vor bucura cu gustări autohtone și băuturi nealcoolice răcoritoare.

17:30 – Din culisele spectacolului „Chirița în Butuceni”.

   Pentru prima dată oaspeții Chiriței vor avea o șansă unică de a vedea cum se pregatesc actorii de spectacol.

2. 18:00 – Alaiul Chiriței.

   Coana Chirița, împreună cu toate personajele spectacolului, pornesc cu alaiul spre o nouă locație, Pfeiffer’s Philharmonic Theater, unde se va juca spectacolul „Chirița în Butuceni”.

3. 18:30 – Actul I, Spectacolul „Chirița în Butuceni” -   Moşia Bârzoieni

   La Pfeiffer’s Philharmonic Theater veți fi întâmpinați de către plasatoare. Pregătiți biletele din timp pentru a vă ocupa locurile în amfiteatru. Spectacolul „Chirița în Butuceni” va avea loc în 2 acte, cu pauză de 15-20 minute. Partenerul evenimentului „Salamer – Gust cu tradiție!” vor fi prezenți pe durata întregului spectacol, iar pentru cei care vor rămâne până la final de spectacol - „Salamer” pregătește o surpriză delicioasă pentru fiecare!

4. Antract - pauză de 20 minute

5. Actul II - Spectacolul „Chirița în Butuceni”

6. 21:00 – Balul „Chiriței în Butuceni”

   Ținem să vă anunțăm că Balul „Chiriței în Butuceni” se va petrece vizavi de Pfeiffer’s Philharmonic Theater. Acces la Balul Chiriței vor avea doar persoanele care și-au procurat bilet.

   Balul „Chiriței în Butuceni” este organizat de către Eco Resort Butuceni. Aici veți servi din bucate și băuturi tradiționale autohtone, veți face poze cu personajele îndrăgite ale spectacolului „Chirița în Butuceni”, care vă vor fi oferite ca amintire de partenerii noștri „CreciunCabina Foto”, într-un final muzică vie a fanfarei din Butuceni.

 ATENȚIE! Pe 24 și 25 august, biletele vor putea fi achiziționate chiar la spectacol!

 Tipuri de bilete:

Chirița în Butuceni (Acces doar la Spectacol)

1 persoană - 300 lei
1 copil - (7 - 12 ani, însoțiți de părinți) - 100 lei

Balul Chiriței În Butuceni (după spectacol)  Bucate și băuturi tradiționale oferite de către Eco Resort Butuceni. 

1 persoană - 300 lei
1 copil - (7 - 12 ani, însoțiți de părinți) - 150 lei.
 

 Copiii cu vârsta de până la 7 ani - intrarea gratuită (însoțiți de părinți)

Informații despre bilete aflați la casa teatrului (telefon: (022) 233 833 / 079 233 833) sau pe iTicket.md.

Vă așteptăm la Teatrul Național „Eugène Ionesco” – teatrul care vă iubește!