Primele preludii au fost compuse în perioada Renașterii, iar această formă este folosită în continuare de compozitorii și compozitoarele contemporane. Vom începe, desigur, concertul cu Bach: preludiile din Suita engleză nr. 2 și Partita nr. 1, alături de primele două Preludii și Fugi din Caietul nr. 1 al Clavecinului bine temperat. Dacă în suite mai poți despărți Preludiul de restul pieselor, n-am putut lăsa Fuga singură, fără Preludiu.
Va urma o selecție din preludiile lui Chopin, unele scrise în Paris, altele în Mallorca, locul unde acesta se refugia în lunile de iarnă împreună cu partenera sa, George Sand, și copiii ei. Printre altele, nu va lipsi Preludiul în mi minor și Picături de ploaie (Raindrop Prelude).
În partea a doua explorăm preludiile din secolul XX: o selecție din Caietul 1 de Preludii de Claude Debussy, compozitor francez impresionist, cunoscut pentru limbajul său muzical bogat în armonii și timbralitate. Printre altele, veți asculta Fata cu părul bălai și Pași pe zăpadă.