Festival Medieval 2017 Vatra

Descrierea evenimentului

festival medieval 

 

Festivalul Medieval ed. III – eveniment grandios ce reflectă istoria secolului XII-XVI cu antrenarea și participarea cluburilor de reconstituire istorică și a arcașilor din Republica Moldova și din întreaga Europă.
 
Vizitatorii vor putea admira parada cluburilor de reconstituire istorică și a arcașilor, spectacole teatralizate cu trubaduri și cavaleri, lupte înscenate, competiții de trageri cu arcul, dar și o colecție inedită de arme și obiecte medievale expuse în teren și în taraberele medievale. Festivalul Medieval va spori cultivarea interesului pentru mesajul trecutului, tradițiilor și îndeletnicirilor strămoșești, într-un cadru actual, combinând cele mai importante elemente medievale cu condițiile societății contemporane.
 
Dorim să vă informăm că pentru prima dată, anul acesta, Republica Moldova va găzdui Turneul Internațional de reconstituire a luptelor istorico-medievale. La această competiție vor participa cluburi de reconstituire istorică din întreaga lume ce se vor întrece la nominalizări de lupte, lupte în masă, competiții la trageri cu arcul, autenticitatea taberelor medievale și mule alte activități istorico-distractive.
 
Turneul Internațional se va desfășura în perioada 1-3 septembrie 2017 în cadrul celei de-a treia ediții a Festivalului Medieval urmat de un amplu spectacol muzical unde vor fi antrenate trupe celebre internaționale, spectacol organizat de către Centrul Cultural Vatra- gazda evenimentului.
 
PROGRAM ARTISTIC:
 
Festivalul vine cu un vast program artistic. Pe scena mare vor evolua artiști renumiți trupe și bănduri atât din țară, dar și din străinătate – România, Ucraina, etc. Întreg teritoriu va fi cuprins, pe întreaga durată a festivalului de muzica bună a ansamblurilor folclorice ale minorităților etnice din Republica Moldova. Programul se va încheia cu un spectacol nocturn de excepţie cu foc de tabără și fire-show feeric.
 
PROGRAM DISTRACTIV:
 
-Tiroliana,
-Tir medieval cu arcul,
-Aruncarea de topoare,
-Teren de golf,
-Darts,
-Competiții sportive,
-Trasee turistice prin Codrii Moldovei.
 
Distracții pentru copii – un șir de distracții în Orășelul Copiilor, trambuline, gonflabile, leagăne, căsuța muzeu sec. XIX, în curtea căreia copiii vor admira scene improvizate cu personajele îndrăgite din basmele românești precum Capra cu trei iezi. Aici micuții vor admira spectacole de teatru sau dans create special pentru ei.
 
CAMPING CITY
 
-Zonă de colibi special amenajată în stil rustic național, care întrunește toate condițiile necesare (cabine duș, WC) pentru a petrece seri romantic în sânul naturii.
 
-Loc special amenajat pentru corturi dotat cu condiții necesare. (Rezervările se fac din timp)
 
Vino împreună cu familia, colegii, prietenii și trăiește trei zile de epocă medievală- gustă din bunătățurile tradiționale, admiră cavalerii înrolați în lupte și distrează-te la maxim pe fundalul ritmurilor medievale la cel mai mare Festival Medieval din Republica Moldova!
 
Despre bilete:
 
Bilet Uno: intrarea la eveniment pe o durată de o zi.
Bilet Duo: intrarea la eveniment pe o durată de doua zile.
Abonament: intrarea la eveniment pe o durată de trei zile.
 
Prețul biletelor:
Bilet Uno: 100 MDL
Bilet Duo: 150 MDL
Abonament: 200 MDL
 
Copiii însoțiți de părinţi, cu vârsta până la 8 ani vor avea acces liber.
Intrarea la festival - începând cu ora 11.00 în fiecare din zile.
Urmăreşte pagina evenimentului pentru a afla toate noutățile.
 
 
Regulamentul festivalului “Festival Medieval 2017”:
 
Biletul de formă prestabilită, procurat în punctele oficiale de vânzare, constituie garanţia accesului Dvs la Eveniment. Intrarea poate fi refuzată, dacă biletul a fost procurat de la distribuitori neoficiali.
Accesul la Eveniment poate fi refuzat, în următoarele cazuri:
- dacă vă aflaţi în stare de ebrietate alcoolică sau narcotică,
- dacă aveţi un comportament agresiv,
- dacă vă implicaţi în altercaţii cu serviciul de securitate sau participanții la Eveniment.
 
Prin procurarea biletului, exprimați acordul tacit privind orice valorificare și utilizare publică de către Organizatori a imaginii Dvs în rapoartele foto/video de la Eveniment.
Procurarea biletului oferă posesorului DOAR dreptul de acces la Eveniment. În cazul în care acestea sunt utilizate fără acordul Organizatorului în alte scopuri precum promovare, publicitate etc., Organizatorul își rezervă dreptul de a contesta aceste acțiuni în instanța de judecată.
Posesorilor de bilete, la intrare li se va fixa o brăţară. Accesul pe teritoriul Evenimentului este permis numai în cazul prezenţei pe mână a brăţării nedeteriorate.
 
Accesul la Eveniment îl au doar persoanele ce au atins vârsta de 18 ani. Cei cu vârsta de sub 18 ani trebuie să fie însoțiți în mod obligatoriu de un reprezentant legal.
 
Biletul este emis în format one-way-ticket, oferind acces unic la Eveniment (fără drept de reintrare).
Biletul poate fi returnat, cu restituirea banilor, numai în locul de unde a fost procurat, cu condiţia prezentării cecului și numai în cazul contramandării Evenimentului.
Este interzis categoric accesul la Eveniment cu arme şi substanţe explozive; băuturi sau produse alimentare; substanţe narcotice, mijloace / dispozitive pentru consumul acestora, precum și utilizarea dronelor și a dispozitivelor cu laser.
Este interzisă manifestarea agresiunii faţă de alţi participanți la Eveniment și opunerea de rezistenţă serviciilor de securitate.
 
 
 
 

  • Info bilete: 060 879 444 | 079 979 444
  • Din momentul rezervarii aveti 6 ore la dispozitie pentru a achita biletele
  • Este disponibila livrarea de bilete (25 lei)
  • Este permisa intrarea cu biletul electronic tiparit
  • Este permisa intrarea cu biletul electronic pe mobil
  • Este permisa intrarea cu cecul de la terminale

Locul evenimentului

Data evenimentului

  • Fri, 01 Sep la 12:00
  • Sat, 02 Sep la 12:00
  • Sun, 03 Sep la 12:00

Preturi la eveniment

  • Bilet Uno la 100.00 Lei
  • Bilet duo la 150.00 Lei
  • Abonament la 200.00 Lei
Cumpara bilete
  • Distribuie
  • E-mail
  • Cum cumpar ?
Logheaza-te pentru a distribui evenimente prin e-mail!

Pas 1.

Intră pe iticket.md şi loghează-te. Îţi poţi crea cont sau a te loga cu contul de Facebook sau Google.

pas1

Pagina de start a site-ului iTicket.md
 

Pas 2.

După ce te-ai logat îţi alegi evenimentul la care ai vrea să mergi. Şi apeşi butonul cumpără bilet. 

pas2

Pagina evenimentului
 

Pas 3.

Alegi data şi câte bilete vrei să cumperi (la unele festivaluri pentru fiecare dată e un eveniment aparte, aşa că alege data la care vrei să mergi, de ex. Nopţi pianistice 1, Nopţi pianistice 2, Nopţi Pianistice 3)

pas3

Alegerea biletelor
 

Pas 4.

Vezi ce locuri în sală sunt libere şi le alegi pe celea care le vrei

pas4

Planul sălii
 

Pas 5. 

După ce ţi-ai ales locurile, completezi formularul cu informaţie şi apeşi Continuă.

pas5

Informaţii personale
 

Pas 6.

a. Îţi găseşti comanda în categoria Comenzile mele. Lângă denumirea evenimentului găsești un "Cod" care e compus din o literă și mai multe cifre. Cu acest cod vei achita biletul rezervat la terminalele de plată QiWiDacă nu plăteşti comanda în 6 ore, aceasta se anulează. Cecul primit la terminal nu poate fi folosit ca bilet de intrare.
pas7
Pagina Comenzile mele

Pasii de mai jos sunt pentru cei ce aleg sa achite biletele cu cardul bancar.

b. Îţi găseşti comanda în categoria Comenzile mele. Acolo apeşi butonul Suplineşte (daca achiti cu cardul). Deoarece dacă nu plăteşti comanda în 6 ore, aceasta se anulează.

pas7

Pagina Comenzile mele
 

Pas 7.

La categoria Soldul contului apeşi Suplineşte Contul.

pas7

Soldul contului
 

Pas 8.

Apoi indici suma cu care vrei să splineşti (vezi cât costă biletele pe care le-ai comandat). Şi indici cum vrei să plăteşti cu cardul sau prin terminal. Pentru asta alege unul din meniurile de sub spaţiul unde ai indicat suma, citeşti termenii şi condiţiile, dacă eşti de acord, bifezi şi apeşi Următor.

pas8

Alegerea opţiunii cărţii de credit sau terminal
 

Pas 9.

Ţi se va deschide o pagină unde trebuie să introduci datele cartelei tale. În caz că ai ales opţiunea terminal, vei vedea pe ecran un cod care trebuie să-l introduci când eşti în faţa terminalului.

pas9

Achitarea cu cardul
 

Pas 10. 

Când vezi textul Operaţiune autorizată cu succes, apeşi butonul de mai jos pentru a continua, următoarea pagină ar trebui să vezi pagina cu comenzile tale.

pas10

Operaţiune cu succes
 

Pas 11.

La secţiunea comenzile mele apeşi butonul Plăteşte şi ar trebui să vezi imaginea de mai jos. După care apeşi butonul Vezi bilet, îl vezi, apoi îl salvezi şi îl printezi.

pas11

Plătirea comenzii
 

Pas 12.

Biletul ar trebui să arate aşa. După ce îl printezi, vii cu el la eveniment şi mai departe deja depinde de tine.

biletrockfest

Distracţie plăcută !

Adauga comentariu

Comentarii ( 0 )

  • Nu sunt comentarii