Gala Corneliu Coposu se organizează anul acesta în premieră la Chișinău!
Fundația Corneliu Coposu din România din anul 1996, încă de la înființarea sa, promovează principiile creștin democrate. Totodată, își propune să sprijine și să organizeze o serie de acțiuni pentru tineri (elevi, studenți) prin:
-- promovarea culturii memoriei și a adevărului referitoare la viața și activitatea lui Corneliu Coposu;
-- pregătirea și perfecționarea cunoștințelor culturale, tehnice, științifice, politice, manageriale ale tineretului (elevi, studenți sau absolvenți ai institutelor de învățământ superior) prin acordarea unor burse pe termen scurt sau mediu, în limita fondurilor Fundaţiei Corneliu Coposu, în cadrul unor universități sau alte instituții de profil din țară și străinătate, pentru a-și însuși cunoștințele la nivelul standardelor internaționale;
-- organizarea de simpozioane, conferințe, comunicări științifice, schimburi de experiență.
Ediția acestui an a Galei Corneliu Coposu pe lîngă premiile care vor fi oferite tinerilor, are ca invitat special pe cunoscuta și îndrăgita scriitoare Ana Blandiana, și se va bucura de prezența extraordinară a lui Cătălin Răducanu, dar mai are și un impact deosebit de important pentru Republica Moldova- din sursele financiare colectate în urma evenimentului se va susține amenajarea unicului Complex Muzeal în aer liber în memoria victimelor represiunilor politice, care se dezvoltă în satul Mereni rl Anenii-Noi. Acest Muzeu în aer liber este un element unic de patrimoniu și memorie colectivă a țării noastre, un spațiu de comunicare și chiar de educație morală pentru tineri.