HAMLET cursa de șoareci
de William Shakespeare
un spectacol de Sandu GRECU
Durata 1h 40 min
Acces: 14+
Ce faci atunci când descoperi că oamenii în care ai avut cea mai mare încredere te-au trădat? Taci, accepți sau cauți adevărul, indiferent de consecințe?
Hamlet, prințul Danemarcei, află că moartea tatălui său ascunde o crimă. Unchiul i-a luat locul pe tron și s-a căsătorit cu mama sa. Din acel moment, nimic nu mai este sigur. Nici familia, nici dragostea, nici prietenia.
Hotărât să afle adevărul, Hamlet ajunge prins între dorința de răzbunare, îndoială și teama de a nu comite, la rândul său, o nedreptate.
În „Hamlet”, William Shakespeare vorbește despre putere, trădare, conștiință și alegerile care pot schimba pentru totdeauna viețile oamenilor.
O tragedie scrisă cu peste patru secole în urmă, dar ale cărei întrebări rămân la fel de actuale.
Pe 26 noiembrie, vă invităm la „Hamlet”! Veniți să descoperiți această poveste despre adevăr, îndoială și curajul de a înfrunta propriile întrebări.
Cumpărați biletele din timp și alegeți-vă locurile în sală.
Vă așteptăm la Satiricus!