Regia: Slava Sambriș
Scenografia: Răzvan Bordoș
Costumele: Diana Nistor
Muzica: Dumitru Seretinean
Video design: Mihai Nistor
Data premierei 18 mai 2023
Distribuția:
Ranevskaya Cristina Florea
Lopahin Alexandru Marin
Gaev Răzvan Bănuț
Varia Clara Popadiuc
Trofimov Iulian Burciu
Ania Diana Lazăr
Semionov Pișcik Horia Butnaru
Epihodov Cosmin Panaite
Duniașa Delu Lucaci
Charlotta Maria Teișanu
Iașa Bogdan Amurăriței
Figurație Mihai Ciobanu
Firs Emil Coșeru, actor la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași
Durata spectacolului: 3h cu pauză
„Livada este un spectacol despre decăderea morală și sfârșitul unei epoci, despre viață și moarte, despre învinși și învingători, despre nostalgia după trecut, prezentul dezrădăcinat și viitorul incert. Fiecare dintre noi are livada sa de vișini, iar cineva va încerca să o distrugă. Ranevskaia Liubov Andreevna revine în Rusia la moșia ei, după o lungă ședere la Paris. Pretextul întoarcerii acesteia este faptul că moșia urmează să fie scoasă la licitație, din cauza datoriilor acumulate. Cu această ocazie, femeia îi va vedea pe apropiații săi. Familia Ranevskăi face parte din aristocrația rusă, o clasă aflată în declin odată cu abolirea sclaviei din 1861.
"M-am născut aici, mama mea a locuit aici, tatăl meu, bunicul meu... Iubesc această casă, nu-mi pot imagina viața fără livada de vișini, iar dacă trebuie vândută, atunci vindeți-mă și pe mine odată cu ea…", spune Liubov Ranevskaia. În contextul conflagrațiilor și dezastrelor care astăzi amenință viitorul umanității, spectacolul este unul actual, descriind aspecte ce țin de goana după putere și avere, redând declinul unei clase sociale, prezentându-ne oameni depersonalizați și înstrăinați de sine, adunând laolaltă anxietățile și deziluziile omenirii.” – Slava Sambriș, regizor.
Foto credit Amedeia Vițega
Durata spectacolului: 180 min