Producție a Teatrului de Artă din Deva, România
Piesa „Mafia Femeilor„ (adaptare și reluare cu distribuție nouă) este o comedie, dacă o privești dinspre partea meridională a Europei (autorul fiind din Catania) și o tragi-comedie, dacă te postezi mai la nord și privești spre sud... e vorba despre percepția morții din prea multă dragoste... în cazul nostru fizică. Patru femei total diferite sunt convocate urgent, printr-o telegramă, la întâlnirea cu bărbatul iubit, Marco Anselmi. Însă ceea ce ar fi trebuit să fie o revedere romantică se transformă într-o farsă cu accente dramatice, devenind o glumă tragică, dar cu valente comice. Două soţii, o logodnică şi o iubită cu perspective serioase la căsătorie descoperă că cel pe care îl credeau fidel le era, de fapt, „fidel” tuturor patru în acelaşi timp, fără ca ele să aibă habar una de cealaltă. Tumultoasa Clelia ( logodnica pătimaşă), Stefania, (prima soţie), Amanda (proaspăt măritată de o săptămână în Mexic) şi tânăra si cea mai prostuță- Marisa, se transformă din rivale în aliate, fiind gata să-l facă „să moară de atâta dragoste” pe Marco.