Paiate 2013

14 septembrie
Sâmbătă, 18:00
100200 lei
Adaugă în favorite

Denumirea originală: Pagliacci
Libretul: Ruggiero Leoncavallo
Regia: Eugen Platon Artist al Poporului
Scenografia: Veaceslav Ocunev
Pictor de costume: Irina Press
Conducerea muzicală: Lev Gavrilov Maestru Emerit al Artei
Premiera mondială: 21 mai 1892, la Teatrul „Dal-Verne” din Milano.
Premiera la Chişinău: 10 iunie 1961, la Teatrul Moldovenesc de Stat de Operă şi Balet „A.S.Puşkin”. 
Premiera versiunii curente: 16 iunie 1992, la Opera Naţională a Republicii Moldova.

Festivalul Internaţional de Operă şi Balet
„Maria Bieşu”, ediţia a XXI-a,
6-15 septembrie 2013

Canio
Nedda
Tonio
Silvio
Beppe
 
Dirijor
Regizor coordinator al spectacolului

 

 

tenor
soprano
bariton 
bariton
tenor

Mihai Muntean, Artist al Poporului
Nicoleta Maier (România)
Boris Materinca, Artist Emerit
Iurie Gâscă Artist Emerit
Nicu Văscăuțan
 
Alexanru Samoilă (Ucraina)
Mihai Muntean, Artist al Poporului

 
 

“Paiaţe reprezintă capodopera care l-a situat pe R.Leonavallo printre rîndurile clasicilor operei italiene”.

Gulbat Toradzel

Istoria creării

Ruggiero Leoncavallo a început lucrul asupra operei Paiaţe în urma anunţării unui concurs milanez al operelor într-un singur act, la care a participat şi compozitorul Pietro Mascagni, care a învins concursul cu opera Cavalleria rusticana. Leoncavallo, din motiv că nu a respectat regula de bază a concursului, şi a scris o operă în două acte (în loc de un act), a fost înlăturat de la participare. Însă această decizie nu a afectat dorinţa compozitorului de a prezenta opera sa publicului. Astfel, cu doi ani mai tîrziu, în 1892 la teatrul din Milano a avut loc premiera operei Paiaţe, care a cunoscut un succes extraordinar, devenind cea mai renumită operă a compozitorului.

Acţiunea se petrece într-un sat italian din Calabria.

Acţiunea se desfăşoară într-un sat din Calabria, la sfîrşitul sec. XIX. În faţa cortinei apare Tonio în costum de bufon. El aduce la cunoştinţa publicului ideea piesei ce va urma. Lacrimile şi suferinţele la care veţi fi martori sunt adevărate – exclamă Tonio – doar actorul iubeşte şi urăşte cu adevărat, căci aşa este firea omului. Cortina se deschide.

ACTUL I

“În piaţa satului, ţăranii întîmpină cu bucurie o trupă de actori ambulanţi, din care fac parte Canio – directorul trupei, Nedda – soţia lui, Tonio - bufonul, şi tînărul Beppo. Cei patru aranjează scena pentru spectacol. Tonio încearcă s-o ajute pe Nedda, de care este îndrăgostit. Soţul ei intervine însă cu violenţă şi-l goneşte, prevenind-o totodată pe Nedda că la prima încercare de a-l înşela o va ucide. Rămasă singură, Nedda caută să uite groaza pe care i-au inspirit-o cuvintele soţului ei. Ea îşi aminteşte cu duioşie de vremea fericită a copilăriei, dar este din nou tulburată de Tonio care caută s-o convingă de sinceritatea sentimentelor lui. Nedda îl alungă. Tînăra femeie este îndrăgostită de Silvio, un ţăran din sat, care vine să-i propună să fugă împreună cu el. Pentru a se răzbuna, Tonio îi dezvăluie lui Canio dragostea ce o leagă pe Nedda de Silvio. Canio nu va reuşi însă să-i surprindă pe îndrăgostiţi. Prevenit de Nedda, Silvio fuge. Înnebunit de durere, Canio va fi nevoit să facă totuşi faţă reprezentaţiei anunţate. Umilit şi batjocorit va trebui să treacă peste durerea sa personală şi să rîdă pentru a-i amuza pe spectatori.

ACTUL II

Sătenii aşteaptă cu nerăbdare începerea spectacolului. O dată cu ridicarea cortinei toţi sînt prinşi de desfăşurarea acţiunii. Colombina, interpretată de Nedda, îşi aşteaptă amantul, pe Arlechin, a cărui voce se aude din depărtare. Colombina intenţionează să-şi părăsească soţul, Paiaţa, un rol jucat de Canio, pentru veselul Arlechin. Comedia care se apropie atît de tragic de conflictul real, din viaţă, duce pînă la paroxism durerea lui Canio.
Publicul care la început se amuză, acum îşi dă seama că pe scenă se petrece o dramă adevărată. Înnebunit de gelozie, Canio îi cere Neddei numele amantului ei, ameninţînd-o cu moartea. Nedda refuză. Silvio, care asistă la reprezentaţie, se repede pe scenă pentr a-i da ajutor. E prea tîrziu. Canio şi-a ucis soţia. La rîndul său, Silvio cade şi el străpuns de cuţitul lui Canio. Zdrobit de durere, Paiaţa se adresează spectatorilor îngroziţi: “Plecaţi acum, comedia s-a sfîrşit!”1

1 Constantinescu, G., Caraman-Fotea, D. Ghid de operă. – Bucureşti, 1971.

 

 

Din momentul rezervarii aveti 24 ore la dispozitie pentru a achita biletele.