Logo

Un spectacol de Irakli GOGIA (Georgia)

PESCĂRUȘUL de Anton CEHOV

Distribuția:

IRINA NIKOLAEVNA ARKADINA Ludmila GHEORGHIȚĂ

KONSTANTIN GAVRILOVICI TREPLEV Daniel CIOBANU

PIOTR NIKOLAEVICI SORIN Ion GROSU

NINA MIHAILOVNA ZARECINAIA Nadejda CRÎLOVA

ILIA AFANASIEVIGI ȘAMRAEV Alexandru CRÎLOV

POLINA ANDREEVNA Irina RUSU

MAȘA Alexandrina GRECU

BORIS ALEXEEVICI TRIGORIN Constantin HARET

EVGHENI SERGHEEVICI DORN Viorel CORNESCU

SEMION SEMIONOVICI MEDVEDENKO Roman MALAI

IAKOV Damian DONOS

UN BUCĂTAR. O FATĂ ÎN CASĂ Natalia LUPĂCESCU

Referindu-se la Pescăruşul într-o scrisoare din octombrie 1895, Cehov nota, între altele:

„Scriu o piesă pe care probabil nu o voi termina până la sfârșitul lui noiembrie. O scriu nu fără plăcere, deși mă tem de convențiile scenei. E o comedie, există trei roluri pentru femei, șase pentru bărbați, patru acte, peisaje (priveliștea unui lac), o mulțime de conversații despre literatură, puțină acțiune, multă iubire”.

În „Pescăruşul”, un grup de personaje aflat într-o casă la ţară, pe malul unui lac, se zbat să scape de destinul lor mohorât. Actriţa Arkadina e obsedată de bătrâneţe, fratele ei Sorin, ar vrea să trăiască mai intens, scriitorul parvenit Trigorin ar dori să cunoască alte pasiuni decât scrisul, tânărul său confrate, Treplev, are ambiţia de a descoperi şi de a impune o nouă formulă artistică, iar micuţa Nina, proaspătă şi impulsivă, visează să ajungă o mare actriţă şi să savureze „adevărata glorie, gloria răsunătoare.” Dorinţa de reuşită este atât de vie în ea încât dispreţuieşte dragostea sinceră a lui Treplev şi se apropie de celebrul Trigorin, sperând un ajutor în cariera teatrală. Disperat, tânărul scriitor încearcă să se sinucidă, dar nu reuşeşete. O va vedea pe Nina plecând cu Trigorin, pe care îl detestă pentru norocul lui.

Se scurg doi ani şi, în ultimul act, personajele sunt nevoite să admită că speranţele li s-au spulberat izbindu-se de obstacolele din viaţa de zi cu zi. Sorin, care se temea „să nu prindă miros de închis, ca un ţigaret vechi, mucegăit, într-un ungher”, nu mai este decât un biet paralizat plictisit. Maşa, care îl iubea în taină pe Treplev, s-a căsătorit cu un învăţător oarecare şi s-a apucat de băut ca să-şi uite iluziile. Trigorin e cufundat mai mult decât oricând într-o literatură convenţională care îl dezamăgeşte. Cât despre Nina, abandonată de scriitor, pierduse copilul pe care-l avusese cu el. Fără să fi avut succes în teatru, făcea parte acum dintr-o mică trupă ambulantă. Drumul larg pe care-l visa se îngustase cât o potecă. Refuza totuşi să se recunoască înfrântă. Treplev, revăzând-o, îi mărturiseşte că încă o mai iubeşte şi pentru că ea îl respinge are o nouă tentativă de sinucidere, care de astă dată nu dă greş.

Întreaga piesă e o mărturie a absurdităţii condiţiei umane. După părerea autorului, nu există niciun proiect măreţ care, mai devreme sau mai târziu, să nu fie destinat eşecului. Îţi trebuie o energie supraomenească pentru a face punte peste prăpastia care separă visul de realitate. În actul al patrulea, bătrânul Sorin îi propune lui Treplev subiectul unei nuvele: Omul care a vrut. „Altădată, când eram tânăr, spunea el, voiam să ajung scriitor, şi n-am ajuns… voiam să mă căsătoresc, şi nu m-am căsătorit, voiam mereu să locuiesc la oraş, şi iată-mă sfârşindu-mi zilele la ţară.”