PODUL DE PIATRĂ. ELEGIACELORDELAKMDISTANȚĂ  || PREMIERĂ || REUNIUNEA TEATRELOR NAȚIONALE ROMÂNEȘTI

PODUL DE PIATRĂ. ELEGIACELORDELAKMDISTANȚĂ || PREMIERĂ || REUNIUNEA TEATRELOR NAȚIONALE ROMÂNEȘTI

19 septembrie 2023
Marți 17:00
Teatrul „Alexei Mateevici”
200 lei
Adaugă în favorite

PODUL DE PIATRĂ. ELEGIACELORDELAKMDISTANȚĂ

este un spectacol de teatru documentar bazat pe ISTORII DIN STRĂINĂTATE, volum semnat de Iurie Cojocaru, originar din satul Lozova, Republica Moldova, care într-o zi de vară pleacă la Londra pentru o scurtă vacanță, iar de-atunci au trecut mai mult de zece ani.

     Spectacolul este construit din amintirile, lacrimile, durerile, regretele, jalea, dar și visele, bucuriile, fericirea sau DORUL celor care au ales să plece în străinătate ca să-și construiască viața, dar și emoțiile, privirile, cuvintele, scrisorile celor care au așteptat nerăbdători ACASĂ.

     PODUL DE PIATRĂ. ELEGIACELORDELAKMDISTANȚĂ este despre kilometri care au marcat destine și au lăsat urme adânci aupra societății Republicii Moldova, asupra populației Republicii Moldova și asupra istoriei pe care o scriem împreună.

     TAM vă invită la un spectacol care face lumină asupra MIGRAȚIEI și aduce în scenă fragmente din realitatea pe care o trăim…

     ... Un convoi de femei și bărbați care aleargă să scape de sărăcie…aleargă să-și cumpere pe bani împrumutați la procente dreptul la o viață mai bună…aleargă și... asta…asta…goana asta lasă urme adânci…urme adânci ale singurătății….singurătate rușinoasă, dramatică, tragică...până la sânge...și rănile...rănile...sunt adânci….răni deschise și nevindecate….

     Echipa TAM este și va rămâne profund recunoscătoare tuturor celor care și-au scris ISTORIILE DIN STRĂINĂTATE și așa am putut construi PODUL DE PIATRĂ. ELEGIACELORDELAKMDISTANȚĂ.

În spectacol participă actorii:

Ludmila Botnaru/ Cătălina Budu/ Nina Lefter/ Valentina Ostap/ Giasti Sirah/ Victor Untilă

Regie/ Scenariu - Luminița Țâcu

Scenografie/ Costume - Alina Perju

Proiecție video și design - Ian Onică

Artist măști - Nicolae Latunov

Coloană sonoră - Valentin Strișcov

Șef producție – Ion Catarga

Aducem mulțumiri speciale pentru colaborare și implicare Zinaidei Bolea, cercetătoare în domeniul traumei sociale.

Durata spectacolului: 1h 30 min

Prețul unui bilet: 200 lei

 

Rezervări: 060 441 471

 

E-mail[email protected]

 

Adresă: Str. Al. Șciusev, 93

 

Notă: prețul unui bilet pentru elevi și studenți: 100 lei (la prezentarea carnetului de elev sau student).

Notă: tinerii de 18 ani pot cumpăra bilete în baza voucherului cultural (detalii: https://vouchercultural.md/)