Pe parcursul ultimului deceniu, diaspora Republicii Moldova a demonstrat că este o forță incontestabilă a schimbării pozitive din țară: în afară de remitențe, am adus acasă cunoștințe și competențe profesionale, am investit în satele noastre, am organizat evenimente de fundraising, am mers mii de kilometri și am stat în cozi ca să votăm. Anume votul diasporei a contribuit la schimbarea direcției de dezvoltare a țării noastre. Credem că această forță a schimbării pozitive este capabilă de și mai mult!
Simți și tu că avem prea mulți oameni faini în diaspora, dar nu știi cum să te conectezi cu ei? Vrei să cunoști mai mulți compatrioți profesioniști, antreprenori, creatori de conținut, oameni vizionari, cu educație bună, spirit civic și dornici de implicare , care pot schimbă destinul Moldovei, oriunde s-ar afla? Vino să ne cunoaștem!
Pe 12-13 septembrie, 2025 ne dăm întâlnire la Potsdam, Germania, la prima ediție a SUMMITULUI MOLDOVENILOR ACTIVI DIN DIASPORA - un proiect conceput de o mână de oameni din asociațiile Klumea din Moldova, Koolture Tricolore din Canada, Asociația Dor Călător din Germania și susținut de Biroul Relații cu Diaspora, Institutului Republican Internațional și Fundația Konrad Adenauer.
Avem speakeri valoroși, invitați din diverse comunități diasporale, abordăm teme actuale, ne educăm, ne informăm și creăm conexiuni de calitate.
Credem în viitorul european al țării noastre, ne informăm zilnic, avem spiritul civic viu și mergem la vot și vrem prin unitatea noastră să avem un impact pozitiv și mai mare.
Biletul vă oferă: acces la seara de 12 septembrie, în care vom avea ocazia să ne cunoaștem și la ziua de 13 septembrie, când vom avea paneluri cu invitați valoroșidespre business, diplomație culturală, media, activism civic + toate mesele incluse din ambele zile.
SMAD este un eveniment apolitic și non-profit, prin care vrem să consolidăm comunitățile diasporale pe continentul european, să creăm un spațiu de informare și schimb de idei, oportunități de colaborare și proiecte noi între moldovenii de valoare, aflați în străinătate. Ne dorim să devenim o voce unită în dialog cu autoritățile, pentru a reprezenta interesele și nevoile diasporei.