Soacra

Soacra, după Ochiul babei de G.Vasilescu.

Constituind o dramatizare versificată a poveștii „Soacra cu trei nurori” de I.Creangă și  confirmându-și la orice reprezentație priza la diverse categorii de public, spectacolul se remarcă prin ritmul alert al replicilor, prin umor și prin limbajul colorat cu regionalisme, fapt ce conferă savoare și dinamism întregii desfășurări dramatice. Crispată și îndărătnică, sancționând implacabil orice neglijență a fiilor și nurorilor printr-un sarcasm divulgat de mimică și gesturi, Aftinia interpretată de A.Țurcanu denotă că impulsivitatea și intoleranța acesteia e, în fond, o aparență, o mimare, dincolo de austeritatea personajului spectatorul intuind un spirit frustrat, neajutorat și fragil, o conștiință a unor ratări nemărturisite.