„LUCIA DI LAMMERMOOR”: O NOUĂ VIZIUNE ASUPRA CAPODOPEREI – PREMIERĂ-EVENIMENT LA TNOB „MARIA BIEȘU”
Pe 6 și 7 iunie, de la ora 17:00, vă invităm să fiți martorii unui moment de referință în peisajul nostru cultural: premiera noii montări a operei „Lucia di Lammermoor” de Gaetano Donizetti – o capodoperă a repertoriului liric universal.
Scena Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” devine spațiul unei experiențe artistice totale, prezentată într-o concepție regizorală și scenografică integral nouă.
O montare inedită, o emoție atemporală. Sub bagheta Maestrului Nicolae Dohotaru și în viziunea regizorului italian Paolo Bosisio, spectacolul propune o lectură profundă a destinului uman.
Universul vizual, semnat de Domenico Franchi (Italia), creează un spațiu al tensiunii și al fragilității, unde muzica belcanto-ului întâlnește o estetică modernă impresionantă.
Distribuție de excepție, cu soliști invitați și artiști ai teatrului, alături de Orchestra Simfonică și Corul TNOB.
Lucia – Mariana Bulicanu (invitată), Alexandra Procopovici
Edgardo – Ion Timofti (invitat), Paul Lungu (invitat)
Enrico – Vitalie Maciunschi, Veaceslav Timofti
Arturo – Vadim Ceban, Radu Chiochiu
Raimondo – Iurie Maimescu, Alexei Botnarciuc
Alisa – Marina Dobrescu, Victoria Istratuc
Normanno – Serghei Pilipețchi, Viktar Navitskii
Conducerea muzicală / Dirijor – Nicolae Dohotaru
Regia artistică – Paolo Bosisio (Italia)
Scenografie și costume – Domenico Franchi (Italia)
Scenograf coordonator – Iurie Matei
Coregrafie – Anastasia Homitcaia, Igor Gherciu
Maestru de cor – Oleg Constantinov
Pictor de lumini – Valeriu Cuharschi
Povestea care a zguduit generații. „Lucia di Lammermoor” depășește granițele unui spectacol clasic de operă; este o experiență tulburătoare despre fragilitate, manipulare și prăbușirea unei minți captive. Momentul culminant, celebra „scenă a nebuniei”, rămâne una dintre cele mai intense expresii ale geniului muzical, în care muzica devine singurul refugiu al unei inimi zdrobite.
Vă așteptăm să descoperiți o producție care nu doar onorează tradiția, ci o reinventează pentru publicul de astăzi.
🙏 Exprimăm profunda noastră recunoștință partenerilor noștri — VictoriaBank, dezvoltatorului imobiliar Satul German, companiei DAAC Hermes și Centrului Auto GEELY Moldova — pentru susținerea oferită în realizarea acestei premiere de referință pentru viața culturală.
Nu ratați întâlnirea cu marea muzică!
Important!
*Accesul în sală este permis până la ora de începere a reprezentaţiei. După această oră accesul se face doar la pauză sau în cazul în care sunt locuri libere la balcon. *În timpul spectacolului, este interzisă folosirea telefoanelor mobile, a aparatelor fotografiat, sau a celor de înregistrare audio/video. *Pentru asigurarea confortului spectatorilor din sala de spectacole, nu este permis accesul copiilor sub vârsta de 7 ani la reprezentaţiile TNOB.