FURTUNA după W. Shakespeare

FURTUNA după W. Shakespeare

4 октябрь
Пятница 19:00
IP CCA “Ginta Latină” - Teatrul Fără Nume
100–250 лей
Добавить в избранные

Dramă 18+ (limbaj licenţios)

Durata 90 min

 

O insulă plină de spirite. Un paradis pe mare inaccesibil, unde există viață! Așa se gândește Prospero, sortit să ajungă aici, alungat de soartă, împreună cu copilul și cărțile sale. Timpul trece – fiica sa a crescut, cărțile au fost citite, iar Prospero devine, din proprie voință, un sihastru pe marginea lumii. 

 

Într-o zi, o furtună aduce pe insulă o companie de nobili – conducători din ținuturi îndepărtate, însoțiți de prieteni și slujitori. Printre ei se numără și vechii dușmani ai lui Prospero, cei care, odinioară, i-au furat libertatea. Acum, soarta îi aduce față în față. Magia lui Prospero devine instrumentul cu care el desface vechile nedreptăți, domolește fiarele și își înfrânge dușmanii.

 

Shakespeare adună toate personajele pe o insulă, îi aruncă asemui unor păianjeni într-un borcan – și observă cum fratele îi fură partea celuilalt, cum oamenii dansează în cercuri, iar o tânără, în căutarea iubirii, găsește suficientă forță pentru a opri acest haos.

 

Regie: Oksana Dmitrieva

Scenografie și costume: Mihailo Nikolaev

Design sunet: Katerina Palachova

Coregrafie: Oleksiy Busko

Asistent regie: Olesya Galkanova-Lan

 

DISTRIBUȚIE: 

Prospero - Oleh Stefan

Antonio - Andrii Kozak

Ferdinand - Voznyi Ihor

Miranda - Haliv Oksana

Caliban - Pantielieiev Volodymyr

Ariel - Yaroslav 

Alonso - Stepan Hlova

Gonzalo - Dmytro Karshnevych

Sebastian - Yurii Radionov

Trinculo - Vasyl Korzhyk

Stephano - Andriy Voytyuk

 


Teatrul Fără Nume vă invită să vă alăturați unui eveniment cultural de excepție, dedicat celui mai mare dramaturg al tuturor timpurilor, William Shakespeare. Sub motto-ul „United by Shakespeare”, acest festival aduce împreună artiști din Ucraina, România și Republica Moldova pentru a celebra opera nemuritoare a scriitorului.

Festivalul nu este doar o sărbătoare a teatrului, ci și o ocazie de a redescoperi valori universale precum dragostea, trădarea, onoarea și destinul, toate sub bagheta maestrului Shakespeare. „United Shakespeare” subliniază puterea teatrului de a aduce oamenii împreună, de a transcende diferențele culturale și de a crea legături durabile între comunități.

 

Vă așteptăm să fim împreună între 3- 6 octombrie 2024, să ne bucurăm de teatru și să fim uniți prin magia eternă a lui Shakespeare. În acest festival, Chișinăul devine un loc de întâlnire al culturilor, unde cuvintele Bardului devin un limbaj comun, capabil să ne apropie și să ne inspire.

Prima ediție a festivalului „Zilele Shakespeare la Chișinău 2024” se desfășoară sub patronajul Președintelui Parlamentului Republicii Moldova, d-lui Igor Grosu, al Guvernului Republicii Moldova și Ministerului Culturii al Republicii Moldova.

Partener: Institutul Cultural Român la Chișinău