ÎNSPRE OAMENI, PRIN MUZICĂ
Turneu național dedicat aniversării a 75 de ani ai academicianului Gheorghe Mustea

 

Muzica pornește la drum, înspre oameni!

În perioada 6–28 noiembrie 2026, Asociația „Ethos Cultural Moldova” vă invită la opt întâlniri muzicale dedicate creației și personalității academicianului Gheorghe Mustea, unul dintre cei mai importanți compozitori și dirijori ai Republicii Moldova.

Turneul „Înspre oameni, prin muzică” aduce muzica vocală și instrumentală mai aproape de comunități, într-o călătorie în care arta, educația și patrimoniul cultural se întâlnesc.

Academicianul Gheorghe Mustea va participa personal la toate cele opt concerte, oferind publicului prilejul de a descoperi creația sa și de a-l întâlni într-un dialog direct.

Pe scenă:

Gheorghe Mustea – academician, compozitor și dirijor
Tatiana Costiuc – soprană
Taisia Caraman – mezzosoprană
Sergiu Garabajii – bariton, inițiatorul proiectului
Ionela Condrea – interpretă
Vitali Gavrouc – pianist

Calendarul turneului

6 noiembrie, ora 17:00 – Lipnic, Casa de Cultură

13 noiembrie, ora 16:00 – Soroca, Palatul de Cultură

14 noiembrie, ora 15:00 – Bălți, Teatrul Național „Vasile Alecsandri”

15 noiembrie, ora 15:00 – Telenești, Casa de Cultură

20 noiembrie, ora 17:30 – Ialoveni, Casa Raională de Cultură „Andrei Ungureanu”

21 noiembrie, ora 18:00 – Butuceni, Șura Veche a Operei Butuceni

27 noiembrie – Cantemir (ora și locația vor fi anunțate)

28 noiembrie, ora 15:00 – Slobozia Mare, Casa de Cultură

🎟️ INTRARE LIBERĂ LA TOATE CONCERTELE!

Veniți alături de familie, prieteni și cei dragi să descoperim împreună frumusețea muzicii și să celebrăm creația academicianului Gheorghe Mustea.

Organizator: A.O. „Ethos Cultural Moldova”
Partener de implementare: Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”

Proiect realizat în cadrul Programului Național „Acces la cultură” 2026, finanțat de Ministerul Culturii al Republicii Moldova.

Informații: https://ethoscultural.md

iTicket x Visa