Messa da Requiem

15 мая
Воскресенье, 16:00
National Opera
30110 лей
Добавить в избранное

messa da requem

 

  • Concert în memoria Primadonei Operei Naţionale Maria Bieşu
     
     
 

Autor: Giuseppe Verdi
Denumirea originală: Messa da Requiem
Gen: creație vocal-simfonică
Premieră mondială: 22 mai 1874, Milano, biserica San Маrсо.


Conducerea muzicală: Andriy  Yurkevich
Prim-maestru de cor: Ion Brătescu
Dirijor - Friedrich Pfeiffer 

 Interpreţi

Soprano - ANGELA PIHUT

Mezzo-soprano TATIANA BUSUIOC Maestru în Artă

Tenor - IGOR ȚURCAN Maestru în Artă

Bass - VALERIU COJOCARU Artist al Poporului

 

 SUBIECTUL COMPOZIŢIEI

 „Messa da Requiem” a fost concepută iniţial ca o creație vocal simfonică în 12 părţi. Ulterior însă, Verdi a divizat textul tradiţional a requiemului catolic în 7 părţi, a doua cea mai grandioasă fiind la rândul ei împărţită în 9 episoade:

1. REQUIEM (cor, solişti)
2. DIES IRAE
Dies irae (cor)
Tuba mirum (cor, bas)
Liber scriptus (mezzo-soprano, cor)
Quid sum miser (soprano, mezzo-soprano, tenor)
Rex tremendae (solişti, cor)
Recordare (soprano, mezzo-soprano)
Ingemisco (tenor)
Confutatis (bas, cor)
Lacrymosa (solişti, cor)
3. OFFERTORIO (solişti)
4. SANCTUS (cor dublu)
5. AGNUS DEI (soprano, mezzo-soprano, cor)
6. LUX AETERNA (mezzo-soprano, tenor, bas)
7. LIBERA ME (soprano, cor)

№1 Requiem (Odihna Eternă) începe în şoapta abia desluşită a corului, căruia i se contrapune cvartetul energic şi strălucitor al soliştilor.

№2 Dies irae (Ziua Furiei) prezintă imaginile violente ale Judecăţii de Apoi, pline de confuzie și teroare. Episoadele constitutive ale acestui fragment amintesc scene de operă în care se perindă corul, ariosourile solo, duetele, triourile şi cvartele. Imaginea figurativ-muzicală a morţii Dies irae este succedată de chant à répons a patru trompete de după scenă şi din orchestră Tuba mirum - şi de soloul sumbru, de parcă înmărmurit al basului, după care urmează două episoade lirice cu melodii triste şi frumoase: soloul mezzo-sopranei Liber scriptus şi terţetul Quid, separate de cântarea redutabilă a corului Dies irae. Episodul Rex tremendae e axat pe contrastul frazelor obscure ale corului şi imploratoare ale cvartetului de solişti. Următoarele trei episoade au caracter liric: duetul luminos şi calm al solistelor Recordare, ariosoul trist al tenorului Ingemisco, şi soloul solemn dar îndurerat al basului Confutatis. Pentru ultima dată în această parte răsună redutabilul Dies irae mult mai scurt decât în apariţiile sale anterioare şi care în scurt timp cedează solemnului cvartetului cu cor Lacrymosa. Acest episod care încheie cea de-a doua parte a lucrării este unul din cele mai copleşitoare fragmente, a cărui melodie e de o frumuseţe deosebită.

Următoarele trei părţi zugrăvesc universul sacru al compoziţiei.

№3 Offertorio (Închinarea darurilor) – este un cvartet al soliştilor cu caracter decorativ şi contemplativ, care se desfiră lent, domol şi potolit.

№4 Sanctus (Sanctus), care deschide soloul trompetelor – este o fugă de excepţie pentru corul dublu, întruchiparea forţei creatoare pline de triumf a vieţii .

№5 Agnus Dei (Mielul lui Dumnezeu) – duetul sobru şi detaşat al vocilor feminine, variații în stil vechi la o temă neobișnuită în spiritul melodiei bisericeşti medievale la unison.

№6 Lux aeterna (Lumina Eternă) – reprezintă terţetul soliştilor, axat pe contrastul dintre lumină şi întuneric, cu revenirea ascendentă la atmosfera tematică a primei părţi.

№7 Libera me (Mântuieşte-mă , Doamne) - este un final detaliat, axat ca şi cea de-a doua parte pe contrapunerea unor episoade cu caracter diferit. Soloul dramatic al sopranei ne readuce tema muzicală a redutabilul cor Dies irae . În centrul fragmentului găsim episodul trist, neînsoţit de orchestră (soprano şi cor) ca o reculegere a părţi întâi. Finisează lucrarea fuga în interpretarea corului.