PLĂIEȘII - Leru-i Ler la-nalte Curți

PLĂIEȘII - Leru-i Ler la-nalte Curți

12 декабрь
Суббота 19:00
350–850 lei
Купить билеты
Добавить в избранные

Ansamblul Etnofolcloric „Plăieșii” - „Leru-i Ler la-nalte Curți”

Data: 12 Decembrie 2026

Locația: Palatul Național „Nicolae Sulac”, Chișinău

Există tradiții care nu doar că se repetă, ci ne definesc. Una dintre acestea este întâlnirea anuală de la Palatul Național, unde Ansamblul Etnofolcloric „Plăieșii” dă startul oficial al sărbătorilor de iarnă.

Iarna anului 2026 se anunță a fi una cu totul specială. Spectacolul „Leru-i Ler la-nalte Curți” va străluci într-o lumină nouă, grație unei colaborări de excepție. Nicolae Gribincea și „Plăieșii” vor împărți scena cu doi invitați speciali, voci de aur care poartă cu demnitate tezaurul neamului:

·   Zinaida Bolboceanu – simbolul autenticității și al trăirii profunde;

·   Grigore Gherman - un veritabil ambasador al folclorului dintre Siret și Prut

Împreună, într-o formulă inedită, acești artiști vor crea o atmosferă de poveste, readucând în prezent colindul de demult, cel care ne-a legănat copilăria și ne-a păstrat vii rădăcinile.

__________________________

*Ansamblul etnofolcloric Plăieșii a fost fondat în anul 1989, la Chișinău. Este alcătuit din 14 membri, 7 vocaliști și 7 instrumentiști. Repertoriul ansamblului este constituit din folclor autentic, cântece și dansuri bărbătești specifice zonei Basarabiei. Prin activitatea sa artistică, ansamblul contribuie la conservarea și promovarea patrimoniului cultural imaterial.

**O parte considerabilă a repertoriului Plăieșilor îl constituie colindul de ceată bărbătească care în decembrie 2013, a devenit parte integrantă a patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO. A fost primul element de patrimoniu cultural din spațiul basarabean protejat de UNESCO la care și-a adus aportul considerabil Ansamblul etnofolcloric Plăieșii. 

***Biletele pot fi schimbate sau returnate doar în caz de amânare sau anulare a evenimentului. Neprezentarea la ora indicată pe bilet nu permite returnarea costului sau utilizarea sa la o reprezentație ulterioară.