Vă invităm pe 28 Martie, la ora 19:00, să celebrați primăvara printr-o experiență inedită, unde vinul și arta se împletesc armonios!
Într-o atmosferă relaxantă, elegantă și plină de inspirație, ghidați de sommelierul Vladimir Gurievschi și pictorul Elena Tomilova, veți avea ocazia să:
Pictați cu acril pe o sticlă de vin din seria Clasică de la Castel Mimi, transformând fiecare sticlă într-o operă de artă personală. Iar partea cea mai frumoasă? Această sticlă unică, pictată de voi, va deveni un cadou pe care îl veți lua acasă!
Degustați vinurile din colecția 9 Muses Castel Mimi, o gamă dedicată creativității, unde fiecare vin este acompaniat simbolic de o muză a Olimpului, patroană a unei arte.
Castel Mimi este una dintre cele mai emblematice vinării din Moldova, singura vinărie din țară inclusă în top 15 cele mai frumoase vinării din lume. Cu o istorie care începe în 1893, Castel Mimi îmbină tradiția vitivinicolă cu inovația, oferind vinuri rafinate, create cu grijă și pasiune. Fiecare vin din colecția 9 Muses reflectă esența unei arte, fiind dedicat iubitorilor de frumos și inspirație.
✨ Vinurile pe care le vom savura:
1. Fetească Albă, Vin Spumant – efervescent și festiv, proaspătă și vibrantă, ideal pentru a celebra momente speciale
2. Sauvignon Blanc – aromatic și revigorant, cu note proaspete de citrice
3. Merlot Rosé – delicat și fructat, cu o nuanță seducătoare de roz
4. Cabernet Sauvignon – intens și elegant, perfect pentru iubitorii de vin roșu profund
Locația: Vinoteca Wine Republic, Chișinău, str. Alexei Șciusev, 86
Data: 28 Martie
Ora: 19:00
Prețul: 400 Lei
Vă așteptăm să vă bucurați de o seară plină de culoare, arome fine și conversații relaxante într-un cadru primăvăratic și creativ!
Și, desigur, să plecați acasă nu doar cu amintiri frumoase, ci și cu o sticlă de vin pictată chiar de voi!