MUZICA POLONEZA CU LAUREATII CONCURSULUI - IGNACY JAN PADEREWSKI

21 mai 2020
Joi, 18:00
VATRA NEAMULUI, Str. Puskin 20b
600 lei
Adaugă în favorite

Muzica nu cunoaște hotare, culoare politică, gen sau rasă. Încă din cele mai vechi timpuri, arta notelor a știut să adune împreună generații, să ne facă mai buni și să ne propună o pauză la meditație. Dat fiind faptul că integrarea Republicii Moldova în spațiul european comun este primordială pentru țara noastră, credem că muzica clasică reprezintă puntea de legătură spre valorile culturale comune internaționale. Astfel, a luat naștere proiectul „Cultură prin muzică”, cu genericul „Muzica popoarelor lumii – Uniți prin muzica clasică”.

Republica Moldova este aproape de valorile europene prin diversitate și multiculturalism, prin toleranța față de cultura tuturor grupurilor etnice de pe teritoriul său, care nu sunt puține, și prin respectul față de valorile europene universale. De-a lungul anilor, relațiile dintre țara noastră și Polonia au cunoscut o evoluție semnificativă, grație istoriei asemănătoare și valorilor europene ce ne leagă.

Fiind impresionat de varietatea și frumusețea culturii poloneze, maestrul Eugen Doga cheamă iubitorii de artă de calitate să petreacă o seară de suflet, în compania celor mai frumoase piese clasice din repertoriul polonez. Cei care vor crea o atmosferă de neuitat vor fi laureații concursului „Ignacy Paderewski”, unul dintre cei mai iubiți și apreciați pianiști din Polonia. Eugen Doga dorește astfel să încurajeze tinerele talente din Republica Moldova să nu renunțe la visele lor, să continue să promoveze muzica de calitate și să conștientizeze că muzica clasică este nemuritoare și are viitor.

Totodată, în cadrul acestei seri de suflet, oaspeții vor putea admira și o expoziție de artă plastică „Jan Matejko”.

Evenimentul va avea loc într-o locație cu adevărat specială din inima Chișinăului, în Salonul consacrat maestrului care a cucerit întreaga lume – „Eugen Doga Music Cafe” din cadrul Restaurantului „Vatra Neamului”. Și pentru ca seara să fie cu adevărat perfectă, meșterii culinari ai restaurantului vor pregăti un meniu select și variat, astfel încât participanții să se poată bucura din plin de bucate alese din vasta tradiție a bucătăriei poloneze, dar și de băuturi fine și îmbietoare.

Ne propunem astfel să urmăm exemplul european și să dezvoltăm cultura unor concerte organizate în locații neobișnuite, menite să ne facă să uităm de stresul cotidian și să comunicăm cu cei dragi în compania muzicii de calitate.