Tosca

50200 lei
Adaugă în favorite



Libretul de Luigi Illica şi Giuseppe Giacosa
După drama lui Victorien Sardou "La Tosca"
Regia: Eugen PlatonArtist al Poporului
Scenografia: Veaceslav Ocunev
Costume: Irina PressMaestru în Artă
Regizor coordonator al spectacolului: Mihail Timofti, Maestru în Artă
Prim-maestru de cor: Oleg ConstantinovMaestru în Artă 

Dirijor – Akira Mori

Corul de copii al TNOB „Maria Bieșu” 

Premiera mondială: 14 ianuarie 1900, Teatro Costanzi, Roma
Premiera la Chişinău: 28 aprilie 1962, Teatrul de Stat de Operă şi Balet 
Premiera versiunii a doua: 9 ianuarie 1971, Teatrul de Stat de Operă şi Balet 
Premiera versiunii curente: 21 mai 1989, Teatrul de Stat de Operă şi Balet
Durata spectacolului: 2 ore 30 min (două pauze)
Opera se prezintă în limba italiană
Subtitrare în limba română

 

Roluri şi interpreţi


Floria Tosca - soprano - GHIULNARA RAILEANU

Mario Cavaradossi - tenor - CĂLIN BRĂTESCU (ROMÂNIA)

Baronul Scarpia - bariton - VLADIMIR DRAGOȘ,  Artist al Poporului

Cesare Angelotti - bas - VIOREL ZGARDAN

Un Sacristan - bas - VALERIU COJOCARUArtist al Poporului

Spoletta - tenor - VASILE MICUȘA,  Maestru în Artă

Sciarrone - bariton - ROBERT HVALOV

Păstorul - soprano - IRINA ȘCIOGOLEV

Temnicierul - VIOREL ZGARDAN

Soldaţi, Agenți de poliţie, Nobili şi Femei, Artizani, - Artiști de Cor al TNOB

 

„Dumnezeu cel Atotputernic m-a atins cu degetul cel mic şi mi-a spus: să scrii pentru teatru, numai pentru teatru.”
Giacomo Puccini

Istoria creării 

Libretul operei TOSCA are la bază piesa omonimă a lui Victorien Sardou, care tratează evenimentele istorice din Italia de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Conflictul dramatic esenţial nu este redat în opera lui Puccini cu destulă claritate, în schimb, neasemuita bogăţie melodică a muzicii sale înscrie TOSCA între capodoperele genului. Puccini a început să lucreze la piesă în 1896, şi abia în octombrie 1899, după trei ani de colaborare dificilă cu libretiştii Giusseppe Giacosa şi Luigi Illica, finalizează opera. Premiera operei TOSCA a cunoscut un mare succes. Lucrarea se înscrie în repertoriul permanent al teatrelor lirice, bucurându-se de o mare popularitate.

Actul I

În biserica Sant Andrea della Valle pătrunde pe furiş fostul consul al Republicii Romane Cesare Angelotti, prizonier politic, evadat din închisoare. El descuie portiţa capelei Attavanti, unde se ascunde la venirea sacristanului. Curând, apare pictorul Mario Cavaradossi, venit să-şi continue lucrul la tabloul Mariei-Magdalena, al cărei chip seamănă cu acela al marchizei Attavanti, pe care Cavaradossi o văzuse în timpul rugăciunii şi care îl inspirase. Ajuns în faţa picturii, Mario o priveşte câteva clipe, apoi scoate din buzunar portretul-miniatură al iubitei lui, cântăreaţa Floria Tosca şi, impresionat de frumuseţea diferită a celor două femei, compară minunaţii ochi negri ai Toscăi cu privirile albastre şi limpezi ale marchizei. Glasul lui cântă armonia misterioasă a frumuseţilor naturii şi dragostea adevărată pentru Floria, în timp ce sacristanul observase asemănarea chipului Magdalenei cu cel al marchizei Attavanti. După plecarea sacristanului, Angelotti iese din capelă şi, întâlnindu-l pe Cavaradossi, vechi simpatizant politic, îi explică în grabă situaţia în care se afla. De afară se aude glasul Toscăi, care-şi strigă iubitul. Fugarul este nevoit să se ascundă din nou. Tosca vine pentru a fixa o întâlnire cu Mario în acea seară după spectacolul său. Scena lor de dragoste este întreruptă de un violent acces de gelozie, atunci când ea vede asemănarea chipului marchizei Attavanti cu cel al femeii pictate, dar Mario o linişteşte şi îndrăgostiţii se despart.
O salvă de tun anunţă evadarea prizonierului. Mario, însoţit de Angelotti, părăseşte repede biserica printr-o ieşire secretă, urmând să-l ascundă pe acesta în vila sa. După puţin timp, în biserică îşi face apariţia baronul Scarpia (şeful serviciului secret al poliţiei) împreună cu ajutorul său, veniţi în căutarea lui Angelotti. Câteva semne (evantaiul marchizei Attavanti, sora evadatului) găsite lângă capelă, coşul golit de merinde al pictorului, deşi el spusese sacristanului că nu va mânca, asemănarea portretului cu chipul marchizei îi dovedesc lui Scarpia că Mario Cavaradossi nu este străin de evadarea lui Angelotti. Văzând-o pe Tosca intrând în biserică, Scarpia îi stârneşte gelozia, arătându-i evantaiul găsit. În urma ei, cu ochii plini de dorinţă, şeful poliţiei jură să-l trimită pe Cavaradossi la moarte şi să-şi satisfacă vechea patimă pentru frumoasa Tosca.

Actul II

De după ferestrele biroului lui Scarpia se aude muzica serbării din palatul Farnese. Arestat, Mario refuză să dea vreo explicaţie. Încercând să afle cu diplomaţie de la Tosca locul unde se ascundea evadatul, Scarpia recurge apoi la mijlocul cel mai eficace de a o face să vorbească: ordonă schingiuirea pictorului, lăsând-o pe Tosca să-l audă pe Mario urlând de durere. În cele din urmă Tosca, nemaiputând suporta, divulgă secretul. Adus lângă ea, aproape leşinat, Mario îşi dă seama că Tosca l-a trădat şi îi respinge mângâierile, udate de lacrimi. Dar vestea că Bonaparte învinsese la Marengo îi dă parcă forţe noi, cu care el se ridică şi strigă „Victorie!”, ameninţându-l pe Scarpia cu pedepsirea nelegiuirilor lui. Tosca află că preţul vieţii iubitului ei era ea. Deznădejdea şi suferinţa nu mai încap în cuvintele cu care ea se adresează cerului, întrebând de ce o pedepseşte astfel. Punând mai presus de toate viaţa lui Mario, Tosca acceptă propunerea lui în schimbul unei execuţii simulate, cu gloanţe oarbe, şi a unui permis de liberă trecere pentru ea şi Cavaradossi. Scarpia este înştiinţat că Angelotti se otrăvise în momentul când fusese descoperit de oamenii poliţiei. Venit să îmbrăţişeze femeia, Scarpia primeşte o lovitură de cuţit, apoi se prăbuşeşte. Luându-şi hârtia de liberă trecere, Tosca pune la capul celui mort lumânările aprinse şi pleacă.

Actul III

Pe platforma castelului Sant Angelo este adus din temniţă Mario Cavaradossi, care îşi aşteaptă execuţia. Înainte de venirea zorilor, Mario scrie o ultimă scrisoare iubitei lui, către care i se îndreaptă gândurile și amintirile frumoase. Disperarea pune stăpânire pe el, când deodată apare Tosca, aducându-i vestea că în curând el va fi liber şi ei vor pleca împreună. Fericită, îi povesteşte tot ceea ce se întâmplase şi îl învaţă cum să se comporte când va fi „executat” cu gloanţe oarbe. Uimit, Mario sărută mâinile gingaşe, care au făcut moarte de om pentru el. Apare garda şi, sub privirile atente ale Toscăi, are loc execuţia. Imediat după plecarea soldaţilor, Tosca aleargă la Mario. Dar, îngrozită, găseşte trupul lui neînsufleţit. Disperată, Tosca se aruncă de la înălţimea castelului, împărtăşind soarta iubitului ei.