Dacii Liberi Moto-Fest ediția III

Dacii Liberi Moto-Fest ediția III

21–23 iunie
12:00
Vinăria Mileștii Mici
250–400 lei
Adaugă în favorite

Tradiționalul deja Moto-festival "Dacii Liberi", o sărbătoare pentru cei pasionați de motoare și muzică rock, se reîntoarce cu ediția a III-a!

Știm că v-a plăcut la noi și mai știm că așteptați cu nerăbdare cea de-a treia ediție a Festivalului Dacii Liberi, așa că am decis să tragem tare, astfel încât să vă strângem iarăși grămăjoară la Mileștii Mici, vinăria intrată în Cartea Recordurilor Guinness, pentru cea mai mare colecție de vinuri din lume !
Vă promitem că vom face totul ca să fie o ediție memorabilă, cea mai bună de până acum !
Va fi și tradiționala deja călătorie cu motoarele prin beciurile vinăriei, ne vom distra la concursuri și, desigur, vom sta la taclale cu un vin bun sau o bere și cu bucate gustoase!
Iar pe scenă vor evolua trupe recunoscute, pe plan național și chiar internațional !

 

Vino în perioada 21 - 23 iunie 2024 la Vinăria Mileștii Mici și convinge-te că, după primele 2 ediții de succes, din 2019 și 2023, aceasta va fi una memorabilă, cea mai bună de până acum!

 

Ce te așteaptă la festival?

- un weekend în una din cele mai renumite vinării din Republica Moldova, la doar 15 km de Chișinău

- excursii în beciurile cu cea mai mare colecţie de vinuri din lume, inclusă în cartea recordurilor Guinness

- 2 zile de rock și metal de calitate, de la folk la glam, progressive si hardcore, cu un line-up de excepție

- sute, dar poate și mii de motociclete

- zonă de camping amenajată (access inclus în preț)

- tone de bere și vin

- bucate tradițonale

- o mulțime de surprize plăcute, pe care le vom anunța pe parcurs

 

Fii gata să rezonezi împreună cu trupe rock tinere, la început de cale, dar și cu trupe renumite, care au urcat pe scena unora din cele mai mari festivaluri din lume!

Lineup:

Infected Rain

Lupii lui Calancea

Dirty Shirt

Harmasar

CiviC RebelS

Sanctuar

Star Crystal

Awake The Demons

Stoned Riders

JaxCore

 

Vino să admiri motoarele, care mai de care, și să faci cunoștință cu posesorii lor, să le asculți poveștile, impresiile din diversele călătorii și, dacă încă nu ești “infectat cu microbul motociclismului”, după festival vei fi “bolnav incurabil”.

 

__________

 

Tradițional, pentru toți motociclistii intrarea va fi liberă!

 

“Dacii Liberi” MCC este un club de motocicliști, de prieteni, uniți de o pasiune comuna și de un spirit comun, fondat in 2011. Ei au demonstrat angajamentul lor față de societate prin multiple acțiuni caritabile, aducând căldură în sufletele celor mai triști ca noi.