Transformă-ți viața la care visezi din miraj - în realitate, la maratonul "Manifestarea Dorințelor".
Sunt Lilia Dubiță psiholog, și de 12 de ani ajut oamenii să-și îndeplinească visele urmând un proces bine structurat și care dă rezultate. Combinând practici energetice, exerciții de coaching și tehnici psihologice, îi ghidez pas cu pas spre viața la care visează. Pentru prima dată, am decis să mă împart cu această tehnică și în afara cabinetului de psiholog, în cadrul maratonului "Manifestarea Dorințelor".
Pășește cu dreptul în 2022. Viața la care visezi va începe odată cu startul maratonului, și vei intra în următorul an pregătit să primeștii exact ceea la ce visezi. Orice poate mintea concepe, poate obtine. Creăm realitatea proprie conform credințelor pe care le avem vizavi de ceea ce vrem și de ce putem avea.
Ce etape include maratonul:
1. Înțelege ce îți dorești cu adevărat
La această etapă vei înțelege care sunt dorințele tale actuale, și care sunt din exterior. Dorințele autentice sunt acele dorințe care se alimentează din propria energie și își găsesc întotdeauna calea să se împlinească, atunci când te aștepți cel mai puțin.
2. Formulează corect dorințele
Formularea a 8 dorințe la care vom lucra practic. O dorinta corect formulata se va realiza mai repede. Daca dorinta ta este neclara, sansele ca acea sa se realizeze sunt aproape egale cu 0. Vom pune accent pe formularea corectă, fiecare participant va reformula de câteva ori până a ajunge la exprimarea corectă. Îți focalizezi atenția și vei vedea că, după ce termini de formulat, te vei simți mult mai ușurat și mai sigur pe viziunea ta.
3. Identifică și înlocuiește credințele limitative
Dacă sistemele de credințe nu sunt aliniate obiectivelor pe care dorim să le atingem, atunci ne simțim adesea blocați. În această etapă, vom învăța cum să depășim credințele limitative, astfel încât să putem merge mai departe. Noi controlăm ceea ce credem, și nu invers. Singurul lucru care ne limitează în viață este credința noastră că există limite.
5. Elimină blocajele inconștiente
Pentru a programa subconștientul cu intenții pozitive trebuiesc curățate mai întâi blocajele energetice și mentale, emoționale. Abia după aceea toate sistemele și corpurile noastre pot fi reprogramate pentru succes, prosperitate și sănătate.
6. Vizualizează corect dorințele
Vizualizând vei creea la nivel cerebral o rețea neuronală prin care vei vedea toate oportunitățile pentru a împlini ceea ce vezi. Mai mult de atât, prin frecvența specifică a încrederii aduci în viața ta oameni situații, evenimente, oportunități prin care se împlinește ceea ce vrei. Adică vei trăi concret ceea ce ți-ai imaginat.
7. Transformă dorințele în ținte
O dorinţă este un vis vag care speram să ni se întâmple. Există o mare diferenţă între o dorință şi o țintă. O țintă este o imagine clară care devine o realizare deoarece o facem să se transforme în realitate prin pași concreți, măsurabili și realizabili.
8. Activează vibrațiile personale pentru îndeplinirea dorințelor
Îți vei schimba vibrațiile personale pentru a fi compatibile cu dorințele tale autentice. Dacă eu-l tău energetic radiază bogăție și abundență, realitatea ta fizica va reflecta bogăție și abundență pentru ființa ta fizica. Vei respinge orice este incompatibil în mediul tău cu noul semnal. Vei începe sa atragi alte persoane, evenimente și experiențe ce sunt compatibile cu noul tău semnal. Ține aceasta nouă vibrație suficient timp și vei vedea întreaga ta realitate fizică schimbându-se în jurul tău.
Maratonul include:
Informație audio în fiecare zi
Primești verificare de la autoare la fiecare exercițiu
Acces la chatul comun pentru a pune întrebări
Vei primi verificare exercițiilor, vei reface răspunsurile până ajungem la formularea perfectă pentru a crește șansele de a obține ceea la ce visezi.