Un spectacol de Alain Timár
Autor: Eugène Ionesco
Traducere: Vlad Zografi și Vlad Russo
Asistent scenografie: Sebastian Rațiu
Regizor tehnic: Cătălin Rodenciuc
Distribuția:
Răzvan Bănuț - Berenger
Cătălin Ștefan Mîndru – Jean
Delu Lucaci – Daisy
Cristina Florea – Angajat Dudard
Cosmin Panaite – Angajat Botard
Clara Popadiuc – Dna Boef
Diana Lazăr – Logician
Horia Butnaru – Dl.Papillon
Considerată una dintre lucrările cele mai remarcabile ale teatrului absurd universal, Rinocerii este prima piesă a marelui scriitor de limbă franceză, de origine română, montată la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava. Eugène Ionesco nu are cum să lipsească din repertoriul unui teatru care se respectă și își respectă publicul. El este dramaturgul ideal pentru o punere în scenă de către un regizor francez, Alain Timár, în România.
Alain Timár este regizor, scenograf și director de teatru. Domnia sa conduceThéâtre des Halles din Avignon, vestitul oraș gazdă al Festivalului Internațional de Teatru, unul dintre cele mai importante și mai vizibile evenimente contemporane dedicate artelor spectacolului din lume. Se poate spune că Alain Timár are o relație de durată cu Eugène Ionesco, pe care l-a mai montat de-a lungul cariei sale, în diferite țări și versiuni lingvistice: franceză, maghiară, chineză sau engleză.
Deținător a multiple premii și distincții onorifice, aflat acum într-un teatru ce poartă numele altui dramaturg român care trăiește în Franța, Alain Timár ne spune ce îneamnă să regizezi și să joci Rinocerii în 2018: „…După căderea blocului comunist din Europa și apariția globalizării unde economia de piață, via capitalismul triumfător și arogant, își asumă locul întâi; când lumea a devenit un supermarket unde orice poate fi vândut și cumpărat – chiar și oamenii; când această piață aparține multinaționalelor dincolo de guverne iar finanțiștii înnebunesc speculând sume virtuale colosale; și peste toate acestea, un alt aspect al ideologiei totalitare și-a făcut apariția, doar că într-un mod mai difuz, aproape invizibil. Noii stăpâni jonglează cu un soi de trucuri magice fără să-și arate fețele, în timp ce dușmanul a devenit invizibil ! Și toți, sau aproape toți, par a-și fi însușit aceste noțiuni, condiționați fiind de un consumerism generalizat. Masele fascinate au construit un nou Templu, acela al Consumului cu „C” mare, în care divinizează puterea banului și consumul de bunuri. „Rinocerita” se propagă în noi, tăcută, cu tot cu efectele sale erozive. În acest context, toate personajele piesei sunt atinse de boală, cu excepția lui Bérenger care conștientizează pericolul și se împotrivește. (…)
Iar dacă răul există (iar evidența n-o putem nega), opusul său, binele, trebuie și el să existe: asta vrea luptătorul imposibilului, Bérenger, să ne spună. El devine și simbolul luptei împotriva tuturor formelor de inumanitate, nedreptate și obscurantism, fie că sunt individuale sau colective, în interiorul ființei sale sau în societate. (…) Bérenger aduce un plus valorilor precum prietenia, relațiile sociale, dragostea, reinventează „umanismul” pentru lumea obișnuită. El îndrăznește să gândească, să reziste și să ne invite pe noi toți să facem la fel. Îl face asta nebun, iar dacă l-am urma, am deveni și noi nebuni ? ” (Alain Timár)
