HORA BINELUI

HORA BINELUI

8 июнь 2023
Четверг 18:00
Madison Park
1950–3600 лей
Добавить в избранные

HORA BINELUI

GALA ANIVERSARĂ 10 ANI MAD-Aid

 

Locație. MADISON PARK

Dată: 8 iunie, 18.00

 

HORA  BINELUI by MAD-Aid este un eveniment caritabil cu o tradiție de 10 ani în Marea Britanie. Pe 8 iunie 2023 Gala  MAD-Aid va avea loc în premieră la Chișinău.

HORA  BINELUI presupune o cină caritabilă, o licitație și momente artistice oferite de invitații noștri speciali: maestrul Eugen Doga și corul de copii VOCILE PRIMĂVERII, Nobil band și minunatul ambasador al organizației Gabriel Nebunu. La fel, posibilitatea de a socializa cu oameni extraordinari dispuși să construim împreună o lume mai bună.

Scopul HOREI  BINELUI este să adunăm fonduri pentru renovarea capitală a Secției Chirurgie nou–născuți a Centrului Mamei și Copilului, care nu a mai fost renovată din 1986. În ultimii 35 de ani aici au fost tratați 25 000 nou–născuți, efectuate anual circa 700 de operații, reabilitați în jur de 2000 de copii anual, cu diverse patologii.  Astfel, renovarea secției Chirurgie nou–născuți ale IMSP IMC merită pe bună dreptate a fi considerată un obiectiv primordial și extrem de important pentru instituție, deoarece va permite prestarea serviciilor medicale conform standardelor internaționale, cu un regim sanitaro–epidemiologic la cel mai înalt nivel. Costul lucrărilor de renovare și reutilare a secției este estimat la 175 000 Euro.

 

CE ESTE MAD-Aid? 

MAD-Aid a fost fondată în 2012 în Marea Britanie, iar un an mai târziu și la Chișinău, cu scopul de a transfera, recicla și reutiliza echipamentul din spitalele din Marea Britanie în spitalele deplorabile din RM. Ideea aparține moldovencei Victoriei Dunford și a soțul ei John. Astfel, familia Dunford și-a făcut o misiune din a face bine și a oferi copiilor moldoveni o viață mai fericită. Pentru dragostea inestimabilă și fondurile ce depășesc milioane de euro,

Victoria Dunford a fost decorata cu Medalia Meritul Civic Moldova, Medalia Imperiului Britanic, Premiul National.

 

ÎMPREUNĂ PENTRU COPIII DIN MOLDOVA.

Dacă simțiți la fel ca noi – compasiune, bunătate și dragoste pentru Moldova, vă invităm la HORA BINELULUI, să petrecem împreună o seară extraordinară în care să demonstrăm puterea comunității și forța binelui care mereu învinge. Indiferent  de cifrele noastre de afaceri, e important să fim empatici și să nu uităm că în spatele fiecărui nume e o istorie, un copil, un om, un suflet care trăiește durerea pe care noi, împreună, o putem anula.

Cost bilet: 1950 lei

Cost 2 bilete: 3600 lei