Barbierul Din Sevilla

9 September
Friday, 18:00
National Opera
50250 lei
Add to Favorites

 Barbierul din Sevilla 1

 
Operă comică în două acte
Gioachino Rossini
Opera se prezintă în limba italiană Subtitrare în limba română
Operă comică în două acte
 
Denumirea originală: Il Barbiere di Siviglia
Libretul: Cesare Sterbini
După piesa cu acelaşi titlu de Beaumarchais
 
Regia: Eugen Platon Artist al Poporului
 
Scenografia: Veaceslav Ocunev
Pictor de costume: Irina Press
 
Regizor coordonator al spectacolului: Mihai Timofti, Maestru în Artă
 
 
Prim Maestru de cor: Oleg Constantinov, Maestru în Artă
 
Premiera mondială: 20 februarie 1816, la Teatrul Argentina din Roma (sub titlul Almaviva sau Inutila precauţiune).
Premiera la Chişinău: 27 octombrie 1961, la Teatrul Moldovenesc de Stat de Operă şi Balet.
 
Figaro
Contele Almaviva
Rosina
Bartolo
Basilio
Berta
Fiorello
Sergentul
 
Dirijor
 
IORDACHE BASALIC (ROMANIA)
VLADISLAV GORAI (Ucraina)
NATALIA GAVRILAN
ALEXEI DIGORE
IURIE MAIMESCU
LILIANA MARIN
IVAN CVASNIUC, Artist al Poporului
VITALIE CEBOTARI
 
 
IGOR DOHOVIC (Slovacia)
 
 
"E inutil să încerci să faci artă
dacă nu simţi că ai de spus ceva; ceva nou şi bun...”.
 
Gioacchino Rossini
 
Istoria creării
 
Libretul lui Cesare Sterbini are la bază piesa omonimă a lui Beaumarchais (1732 - 1799), care preia subiectul unei farse populare (Finta Pazza), transformîndu-l într-o capodoperă a comediei franceze, care a suscitat interesul a nu mai puţin de unsprezece compozitori. Cea mai reuşită variantă este cea rossiniană, graţie potentării tuturor trăsăturilor psihice şi sociale cu care Beaumarchais îşi investise personajul titular.
 
Opera Bărbierul din Sevilla (Almaviva sau Precautiuni inutile) a fost compusă în doar 13 zile. Apropiindu-se data premierei şi intrat în criza de timp, Rossini apeleaza la o uvertură mai veche, scrisă pentru Aurelian in Palmira şi preluată ulterior în Elisabeta. Premiera operei din 20 februarie 1816 (Teatro Argentina din Roma), criticată dur de adepţii lui Paisiello - şi el autorul unui Bărbier, a suferit eşec, însă la al doilea spectacol, în absenţa taberei adverse, publicul rămîne entuziasmat de montarea acestei opere care capătă succesul bine meritat.
 
Ascultând Barbierul din Sevilla lui Rossini nu poţi decît sa exclami, precum Dante: "asupra celor ce ştiu să rîdă, nici zeităţile întunericului nu au vreo putere !".
 
Acţiunea se petrece la Sevilla, Spania în secolul XVIII.
 
ACTUL I
Tabloul I
 
“Marele senior spaniol, Contele Almaviva, o întîlneşte la Madrid pe frumoasa Rosina şi se îndrăgosteşte de ea. E îndrăgostit de Rosina şi doctoral Bartolo, tutorele ei, care vrea să se căsătorească cu tînăra fată. Pentru a scăpa de contele Almaviva, care-i face curte Rosinei, Bartolo pleacă cu ea din Madrid la Sevilla. Aflînd aceasta, Almaviva îi urmează în drum. În speranţa să o vadă pe Rosina, Almaviva hotărăşte să-i cînte la fereastră o serenadă. Chemarea sa înflăcărată rămîne însă fără răspuns. Tînăra Rosina e păzită cu străşnicie de tutorele ei care intenţionează să o ia în căsătorie pentru a intra în posesia averii fetei. Melancolia contelui e risipită de venirea lui Figaro, bărbierul iubit de toată Sevilla. Şiretenia, vestita lui isteţime, priceperea vor fi puse în slujba contelui. Iată însă că Rosina îşi face apariţia la balcon, reuşind să-i trimită contelui un bileţel. Îngrijorat, Bartolo se grăbeşte să plece spre Basilio, maestrul de muzică al Rosinei, însărcinat să aranjeze nunta tinerei fete cu bătrînul ei tutore. În mintea lui Figaro se naşte un plan. Profitînd de sosirea unui regiment în oraş, contele va îmbrăca haina militară în care va merge la locuinţa lui Bartolo.
 
Tabloul II
 
Zăvorîtă în casă, Rosina scrie cîteva rînduri pe care intenţionează să le trimită, prin Figaro, iubitului ei Lindoro, căci acesta este numele sub care Almaviva i s-a prezentat. Figaro soseşte, dar se ascunde auzind vocea lui Bartolo, care însoţit de Basilio se întoarce acasă. Don Basilio îl anunţă pe prietenul său de sosirea contelui Almaviva în oraş şi-l sfătuieşte să scape de el folosind arma calomniei. Întorcîndu-se, Figaro obţine pentru stăpînul său scrisoarea Rosinei, asigurînd-o totodată pe tînăra fată de sentimentele înflăcărate ale lui Lindoro. Observînd lipsa unei coli de hîrtie, precum şi pata de cerneală de pe degetul Rosinei, Bartolo îi reproşează îndrăzneala de a fi scris o scrisoare fără ştirea lui. Pe scară se aude un zgomot îngrozitor. Îmbrăcat într-o haină militară, prefăcîndu-se beat, Almaviva cere să fie găzduit în casa doctorului. Cearta ce izbucneşte între el şi Bartolo, care face tot posibilul să-l alunge, se transformă într-un adevărat scandal, în urma căruia Almaviva e gata să fie arestat de gărzile care şi-au făcut apariţia atrase de zgomot. Dezvăluindu-i ofiţerului gărzii adevăratul său nume, Almaviva e lăsat să plece.
 
ACTUL II
Tabloul III
 
Sfătuit de Figaro, Almaviva face o nouă încercare de a-şi vedea iubita. Sub numele Alonso, el se prezintă lui Bartolo ca trimis a lui Basilio care, presupus bolnav, l-a desemnat să-l înlocuiască la o lecţie de muzică. Bănuitor, Bartolo cere să asiste la lecţie, dar pentru a le da celor doi îndrăgostiţi prilejul de a fi singuri, Figaro îl îndepărtează sub motivul că trebuie să-l bărbierească. Totul e compromis de apariţia lui Basilio, care îşi oferă tăcerea în schimbul unei pungi cu aur oferită de Almaviva. Dîndu-şi seama că e înşelat, Bartolo îl dă afară pe conte şi pe isteţul bărbier, trimiţîndu-l în grabă pe Basilio după notarul care trebuie să încheie fără nici o întîrziere căsătoria lui cu Rosina. Bătrînul doctor o convinge pe Rosina că Figaro şi Lindoro nu urmăresc altceva decît să o răpească pentru contele Almaviva. Crezîndu-se înşelată, Rosina îi mărturiseşte că era gata să fugă la miezul nopţii ajutată, bineînţeles, de Figaro şi de cel pe care-l credea îndrăgostit de ea. Fără a mai pierde nici o clipă, Bartolo pleacă să aducă gărzile pentru a-i surprinde şi aresta pe cei doi cutezători.
 
Tabloul IV
 
Conform planului, Almaviva şi Figaro pătrund în casă la miezul nopţii, folosind o scară rezemată de balcon. Rosina îi aşteaptă pentru a le face reproşuri. Uimirea şi bucuria ei însă nu mai cunosc margini cînd descoperă că Lindoro şi Almaviva este aceiaşi persoană, care, în genunchi, îi oferă dragostea, averea şi numele lui. Eroii încearcă să fugă, însă lipseşte scara.
 
Basilio, conform înţelegerii cu Bartolo, soseşte însoţit de notar. Mituit de astă dată cu un inel de aur, el consimte să fie martor la căsătoria contelui cu Rosina. Însoţit de strajă, în casă intră Bartolo, însă este prea tîrziu. Almaviva şi Rosina sunt declaraţi soţ şi soţie. Cei prezenţi îi felicită pe tineri. Dragostea a învins din nou, de astă dată cu ajutorul lui Figaro, cel mai isteţ bărbier din Sevilla”1.
 
1 Constantinescu, G., Caraman-Fotea, D. Ghid de operă. – Bucureşti, 1971.