EDITH PIAF

4–5 March
18:00
50 lei
Add to Favorites

TEATRUL STUDIO Master Class  în parteneriat  cu  ALIANŢA FRANCEZĂ

                                              prezintă un eveniment monden de excepţie: 

 

                          EDITH PIAF. FEMEIA CARE A IUBIT…

                                                               un spectacol de Nelly Cozaru

                 un One-Woman-Show cu  Irena Boclincă  în rolul  EDITH PIAF

                                                                    premieră absolută pe ţară

                                           Dedic acest spectacol colegilor-actori care la un moment al vieţii lor  s-au confruntat cu un destin vitreg, intrând în declin: Diana Barcaru, Marica Balan, Vasile Zubcu, Efim Lazarev, Gheorghe Grâu, Dumitru Fusu, Gheorghe Urschi...

  la fel  şi tuturor potenţialilor spectatori  - o lecţie de smerenie şi rezistenţă pe care ne-o dă Edith Piaf în aceste vremuri deloc simple, prin care trec oamenii de cultură, şi … o buna parte din societatea noastră.

                                                                                                         (Nelly Cozaru, regizoare)

Echipa de creaţie a actualului proiect  a pornit la drum cu încrederea că personalitatea remarcabilă, care ocupă un loc deosebit în istoria sensibilităţii franceze, nu poate lăsa pe nimeni indiferent. În devenirea sa spirituală, morală şi profesională, marea Edith Piaf a trecut prin toate coborâşurile destinului său cu demnitate, în fiecare decizie simţându-se puterea ei, temperamentul exploziv, dorinţa arzătoare de a fi fericită, dragostea faţă de marele public. În ochii trişti ai celebrei „cântăreţe din popor”, se întrevedea un suflet solitar plin de dăruire totală pentru spectatori, prieteni. Aşa cum „Dragostea le învinge pe toate”  - deviza cântăreţei -   tema dragostei  – e pilonul principal al montării, căci nu întâmplător scriiau cronicile vremii :  „ această femeie firavă, cu suflet de copil şi-a srigat iubirile în auzul întregii lumi” .  „A iubi şi a cănta este acelaşi lucru”, - spunea cea pe care publicul francez a desemnat-o „cântăreaţa secolului”.                  

        Ne-am propus un spectacol despre geniala artistă care să redea stările ei de epuizare şi singurătate, de adăncă dezolare, clipe sordide de dezechilibru, dar şi din acele care ar vorbi despre voinţă, credinţă neistovită în dragoste, în bine, curajul de a trece peste toate, în numele Artei, în numele Marelui public. O ilustrare sintetică a vieţii ei zbuciumate între exaltări, decepţii şi ardere, flancate de muncă neîntreruptă. O viaţă glorioasă. Fragilitate şi forţă nebănuită. Naivitate şi încăpăţânare de a crede din nou şi din nou în oameni. O surprinzătoare lecţie de răbdare, ambiţie, speranţă, smerenie pe care ne-o serveşte prin viaţa sa neuitata La Mome Piaf!

  Întenţionăm ca povestea vieţii lui Piaf – clocot mistuitor de viaţă, caracterul înflăcărat al ei să încălzească pentru câteva clipe inimile spectatorilor, trezindu-le drag de viaţă şi optimism în aceste timpuri deloc simple pentru noi, ca popor, pentru oamenii de cultură de la noi...  Cunoaştem mai multe destine artistice frânte, ajunse în declin…

            Captivaţi de forţa, căldura, puterea şi dragostea acestei personalităţi de geniu, al cărei centenar omenirea va serba deja peste câţiva ani, iar în octombrie 2013 a sarbatorit  50 de ani de la moarte, am ales să vorbim în Moldova, în premieră, despre Edith Piaf   prin intermediul teatrului şi a jocului actoricesc.

Nu oferim un spectacol ,,documentar". Este un spectacol de ficţiune, inspirat de fapte reale, despre sensibilitatea şi geniul sufletului francez reprezentat de cea care rămâne o voce unică – Edith Piaf.

 

 Echipa de creaţie:

Regia, scenariul, dramatizare – Nelly Cozaru
Decor – Victor Gruşevan
Coloana sonoră – Alexandru Decuseară, Costică Ţurcanu
Mişcarea scenică – Ianoş Petraşcu
Machiaj – Micola Ponomarenco, Emilian Creţu, 
Slide-show – Denis Tcaci
Ore vocal – Cristina Pintilie
Lumini – Andrei Făină
Şef producţie – Mihai Răcilă
Vocile reporterilor: Anatol Guzic, Dan Melnic, Mihaela Chiu, Dumitru Stegărescu (studenţi a.IV ATC, AMTAP)

Profunde mulţumiri celor care nu au rămas indiferenţi la intenţiile noastre, ajutându-ne să ne apropiem de “mitul Piaf”, realizându-ne visul. 

Sponsorilor:  Alianţa Franceză ,  UNITEM-ului, Ministerul Culturii,  Primăria şi Consiliul municipal Chişinău 
La fel şi partenerilor media: Jurnal TV,  MUZ TV 
De asemenea tuturor celor care într-un mod sau altul au contribuit la realizarea şi pregătirea acestui proiect: Nadinei Gheorghiţă, Larisei Goncearuc, Denis Cerchină, Danei Strungaru.

 

Info bilete iticket : 060 879 444

 

Din momentul rezervarii aveti 24 ore la dispozitie pentru a achita biletele.