După începutul spectacolului, accesul în sală este interzis!
Poți achita biletul cu ajutorul voucherului cultural
#Comedie
Autor: Gheorghe Urschi
Regie: Gheorghe Urschi
Piesa lui Gheorghe Urschi, “Testamentul” a fost montată la Teatrul „Luceafărul” pentru prima dată în anul 1992.
Este o comedie cu un subiect fierbinte din realitatea imediată a acelor vremi care se joacă în toți aceşti ani cu sala plină. Eroul principal, Pricoche Sâmbure, este un ţăran cu demnitate pe care nu-l poţi amăgi sau cumpăra cu promisiuni deşarte. Cei trei feciori ai săi, Iacob, Alecu şi Nichita, nu-i seamănă nici pe departe. Sunt diferiţi, reprezentând un spectru mai larg al contemporanilor noştri – unii sunt hrăpăreţi, alţii au încercat să se acomodeze timpurilor, iar a treia categorie îi reflectă pe rătăciţii politici.
Miezul acţiunii porneşte de la o farsă, pusă la cale de mătuşa Gafinca pentru a-i reanima niţel pe feciorii lui Pricoche, dar şi pe nurorile acestuia. S-a zvonit, deci, printr-un vecin, că bătrânul ar avea bani şi încă mulţi, pe care-i da cu împrumut şi cu procente sătenilor. Ei bine, din această clipă lucrurile s-au schimbat radical. Feciorii şi nurorile au devenit de nerecunoscut! Începe adevărata comedie, care a declanşat cascade de râs, joc halucinant, dar şi firescul unor stări, a unor trăiri.
Distribuție:
Pricoche Sâmbure – Ion Jitari
Gafinca – Paulina Zavtonii
Iacob – Gigi Tabarcea
Nichita – Ion Prisăcara
Alecu – Oleg Macovei
Limpiada – Ecaterina Dănuța
Sevastiţa – Diana Cazac
Ariadna – Vitalia Grigoriu
Figurantul – Oleg Lungu