TRAVIATA

9 November, 21, December
18:00
National Opera
50200 lei
Add to Favorites

 

Denumirea originală: La Traviata

Libretul: Francesco Maria Piave

După romanul "Dama cu Camelii" de Alexandre Dumas - fiul

Conducerea muzicală: Alfred Gherșfeld

Regizor: Eleonora Constantinov Artist al Poporului

Scenografia: Veaceslav Ocunev

Pictor de costume: Irina Press Maestru în ArtăCoregrafia: Eugen Gîrneţ Maestru în Artă

Prim Maestru de Cor: Oleg Constantinov Maestru în Artă

 

Premiera mondială: 6 martie 1853, la Teatrul La Venice din Veneţia.

Premiera la Chişinău: 12 octombrie 1962, la Teatrul Moldovenesc de Stat de Operă şi Balet.

Premiera versiunii curente: 30 decembrie 1978, la Teatrul Moldovenesc de Stat de Operă şi Balet.

 

Dirijor - DUMITRU CÂRCIUMARU

 

 
 

 Roluri şi interpreţi

 

 Violetta Valery - soprano - MARIANA BULICANU

Alfredo Germont - tenor - ION TIMOFTI Maestru în artă

Giorgio Germont - bariton - ANDREI DONOS Artist al Poporului

Flora Bervoix - mezzo-soprano - TATIANA BUSUIOC, Maestru în Arta

Doctorul Grenville - bas - ALEXEI BOTNARCIUC

Marchizul D'Obigny - bas - VIOREL ZGARDAN

Annina - soprano - TAISIA CARAMAN

Josef - tenor -  VLADIMIR ZAKLIKOVSKI Artist al Poporului

Baronul Douphol - bariton - VITALIE CEBOTARI

Gastone - tenor - VIKTAR NAVITSKI

 

 
 
 
 
9.11.2017

Istoria creării

Dama cu camelii a produs o puternică impresie asupra lui Verdi, care a asistat la premiera dramei la Paris, în iarna anului 1852. Libretul a fost întocmit de Piave sub conducerea lui Verdi. Se ştie că varianta iniţială a scenariului nu l-a satisfăcut pe compozitor şi că, la cererea acestuia, a fost mult comprimată. Schema scenariului în ceea ce priveşte dramaturgia e întrucîtva simplificată, în comparaţie cu romanul. A fost păstrată intactă numai linia de bază a subiectului: drama Violettei şi a lui Alfredo Germont.

Traviata e prima operă a lui Verdi din care intriga şi atracţia scenică lipsesc aproape cu desăvîrşire şi din care a fost eliminat tot ce ar fi putut să împiedice concentrarea atenţiei asupra lumii sufleteşti a eroinei, asupra omeniei autentice a nobilei Violetta, asupra destinului ei tragic”1.

Acţiunea are loc la Paris şi în suburbiile lui, la mijlocul secolului 
al XIX-lea

Actul I

În apartamentul său luxos din Paris, Violetta Valery dă o petrecere, la care iau parte prietenii şi admiratorii ei. Unul dintre aceştia i-l prezintă pe tânărul Alfredo Germont, care toastează pentru dragoste şi fericire, iar cântul lui este reluat de întreaga asistenţă. Subjugat de farmecul Violettei, Alfredo îi mărturiseşte dragostea care s-a aprins în sufletul lui şi dorinţa sinceră de a fi alături de ea pentru totdeauna. Obținând o întâlnire pentru a doua zi, Alfredo pleacă. După plecarea lui, Violetta îşi simte sufletul tulburat de un simțământ nou, straniu, în care îi este teamă să creadă şi pe care încearcă să-l gonească.

Actul II

Violetta şi Alfredo sunt deja de trei luni împreună şi s-au retras într-o casă la ţară pentru a evada de agitaţia oraşului. Aici ei sunt fericiţi şi liberi să-şi trăiască dragostea, departe de petreceri mondene. Alfredo descoperă însă că şederea lor în această casă este foarte costisitoare. El află că iubita lui îşi vinde pe ascuns bijuteriile pentru a le asigura traiul şi, supărat că nu se gândise la acest aspect al relaţiei lor, decide să plece la Paris pentru a face rost de bani. În lipsa lui, Violetta, care renunţase la viaţa mondenă de până atunci, primeşte o invitaţie la serata dată de Flora Bervoix, vechea ei prietenă. Vizita neaşteptată a bătrânului Germont, tatăl lui Alfredo, va schimba cursul vieţii fericite, în care Violetta îşi pusese toată speranţa. Acesta îi cere să renunţe la fiul său. La început, Violetta refuză, însă află că Alfredo are o soră care urmează să se căsătorească, iar logodnicul acesteia nu ar accepta niciodată să facă alianţă cu o familie căzută în dizgraţie. Violetta înţelege că statutul său de curtezană şi relaţia ei cu Alfredo ar compromite viaţa tinerei. Îndurerată, ea decide să renunţe la Alfredo şi îl roagă pe Germont să-i promită că, după ce ea va muri, îi va explica fiului său motivul pentru care ea, acum, îl părăseşte.

După plecarea bătrânului, care o sărută părinteşte şi cu recunoştinţă, Violetta îi scrie o scrisoare de adio iubitului său. Apare însă Alfredo, care-i surprinde agitaţia şi lacrimile, pe care el nu şi le explică. Violetta pleacă şi abia după aceea, din scrisoare, el află că ea nu va mai reveni niciodată. Disperarea îi este alinată de prezenţa tatălui său, care încearcă să-l consoleze, fără a-i spune adevărul. Dragostea şi ura se amestecă în sufletul lui Alfredo, care jură să se răzbune.

Actul III

În salonul elegant al Florei Bervoix, invitaţii se distrează la mesele de joc sau privind dansurile unui grup de ţigani. Apare Alfredo şi, curând, și Violetta, la braţul baronului Douphol. Câștigând la jocul de cărţi, Alfredo face câteva remarci sentenţioase în legătură cu lipsa de noroc în dragoste, menite să-l jignească pe însoţitorul Violettei. Ea îl roagă să nu provoace un duel şi să încerce a o uita. Furios şi întărâtat, Alfredo găseşte prilejul de a o jigni şi umili pe femeia care-i înşelase dragostea: în faţa tuturor oaspeţilor, Alfredo aruncă la picioarele Violettei banii pe care-i câștigase în acea seară la joc. Insulta neaşteptată amplifică suferinţa tinerei femei, care, aproape leşinată, este sprijinită şi apărată de prieteni.

Actul IV

În dormitorul ei, Violetta, suferindă  de plămâni (boală pe care o avea mai demult), îşi simte sfârșitul aproape. Medicul o încurajează, încercând să-i redea speranţa de însănătoşire, dar îi mărturiseşte credincioasei Annina că Violetta mai are doar câteva ore de trăit. Recitind scrisoarea de la bătrânul Germont, care o anunţă că Alfredo, ştiind acum adevărul, era în drum spre ea, Violetta încearcă să-şi adune toate puterile pentru a trăi. Gândul că-l va revedea îi luminează ultimele clipe ale vieţii. Privindu-se în oglindă, Violetta îşi dă seama că orice speranţă este pierdută. Alfredo soseşte şi, îmbrăţişaţi, tinerii îşi fac planuri pentru viitor, hotărând să părăsească împreună Parisul. Fericirea îi dă pentru o clipă aripi sărmanei Violetta, care se stinge apoi sub raza binefăcătoare a visului, spre care a năzuit toată viaţa.

1 Solovţova, L. Giuseppe Verdi. Viaţa şi opera. – Bucureşti, 1960.
2 Constantinescu, G., Caraman-Fotea, D. Ghid de operă. – Bucureşti, 1971